Rareș Enceanu a revenit cu „dublă” în meciul cu Gloria Bistrița după o accidentare gravă care l-a ținut 11 luni departe de gazon
Amicalul cu Trinidad Tobago va fi pe 4 iunie, de la ora 20:45, pe Arena Națională
FC Brașov pregătește un nou talent după Alex Chipciu, este vorba de mijlocașul Rareș Enceanu (19 ani), care a reușit să marcheze o dublă în meciul cu Gloria Bistrița. Tânărul fotbalist brașovean este unul dintre cei mai talentați jucători din generația lui, iar evoluțiile bune de la loturile naționale i-au atras atenția lui Victor Pițurcă, selecționerul urmărindu-l la mai multe partide. Dacă va evolua tot așa de bine la FC Brașov, este posibil ca jucătorul să fie convocat la amicalul de pe 4 iunie cu Trinidad Tobago. Rareș Enceanu are o poveste interesantă, este originar din Zărnești și a fost descoperit de Nicu Văduva, care l-a adus la juniorii „stegarilor”. Primul meci în tricoul galben-negru l-a jucat împotriva lui Dinamo într-un meci amical disputat la Râșnov, iar evoluția din acea partidă a fost biletul pentru un loc la o grupă de juniori a „stegarilor”.
Merge acasă cu autobuzul
Rareș Enceanu este un băiat la locul lui și, față de majoritatea fotbaliștilor de vârsta sa, preferă să stea acasă în timpul liber. „Eu sunt liniștit, îmi place să stau acasă, nu prea ies prin cluburi”, a povestit mijlocașul. Enceanu nu are mașină și, când pleacă la Zărnești, o face cu autobuzul sau cu trenul. „Nu am mașină și merg acasă cu autobuzul. După golurile marcate cu Bistrița am devenit cunoscut și sunt oprit de fani pe stradă și încurajat”, a spus Enceanu.
A debutat la 17 ani
Marius Șumudică a fost cel care a avut încredere în Enceanu și, în sezonul 2011-12, i-a oferit șansa să debuteze în Liga I, într-un meci cu Rapid (1-0). După evoluția bună din partida cu giuleștenii, tânărul mijlocaș a avut ghinion și s-a accidentat la o acțiune a echipei naționale sub 19 ani, suferind o ruptură musculară care l-a ținut 11 luni pe tușă. „Am aflat că voi juca titular chiar în ziua jocului. Când am văzut că voi intra din primul minut, de emoție au început să-mi tremure picioarele”, a povestit Enceanu, trăirile pe care le-a avut în momentul când a debutat în Liga I.
500 de euro este salariul lunar al lui Rareș Enceanu la FC Brașov
8 meciuri a jucat Enceanu în tricoul Brașovului, reușind să marcheze două goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER