După ce Villas Boas s-a deplasat personal în Spania pentru a încerca să-l convingă pe David Villa să semneze cu Tottenham, iată că oficialii echipei de pe White Hart Lane au reluat negocierile cu Barcelona.
Echipa din Premier League oferă 10 milioane de lire sterline în schimbul atacantului, însă catalanii vor cel puțin 12 milioane, anunță Dailymail.co.uk
Faptul că odată cu venirea lui Neymar îi va fi tot mai greu să prindă primul 11 la Barcelona, l-ar putea face în cele din urmă și pe Villa să accepte oferta englezilor, în cazul în care cele două cluburi ajung în cele din urmă la un acord.
Nu este prima oară când „El Guaje” este curtat de un club din Premier League. În 2010, înainte de a ajunge la Barcelona, el a fost în tratative și cu Arsenal Londra, care era dispusă să-i plătească Valenciei la vremea respectivă aproximativ 10 milioane de lire sterline.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER