Fanii rapidiști nu s-ar fi gândit niciodată că echipa va ajunge în situația de a fi retrogradată la finalul unui sezon pe care îl va termina pe locul opt. Problemele financiare au făcut ca Rapid să nu primească licența, urmând ca, din sezonul viitor, echipa să evolueze în Liga a II-a. Ultima retrogradare a giuleștenilor s-a produs în urmă cu 24 de ani la finalul campionatului 1988 – 1989. Acum, Rapid va avea parte de o despărțire tristă de prima ligă! Elevii lui Rada sunt obligați să joace partida cu Ceahlăul fără spectatori, după ce clubul a fost penalizat de Comisia de Disciplină a LPF cu șase etape de suspendare, în urma incidentelor de la partida cu Steaua (1-1).
Adio drepturi tv!
Retrogradarea în Liga a II-a nu poate fi ultima știre proastă pentru Rapid. Giuleștenii riscă să ajungă în faliment dacă nu vor găsi o soluție prin care să facă rost de o sumă importantă de bani. În acest moment, planul de reorganizare cuprinde banii pe care clubul urma să-i încaseze din drepturile tv, dar retrogadarea în Liga a II-a face ca suma respectivă să nu mai ajungă în conturile Rapidului.
Surse apropiate conducerii susțin că există un om de afaceri interesat să preia clubul de la George Copos. Mai mult, acesta ar fi dispus să depună o garanție bancară de 1,5 milioane de euro pentru a salva clubul de la faliment.
5 retrogradări a suferit Rapid în 90 de ani de istorie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER