Dacă despre Cupa câștigată în 1995 se știe că e pierdută, istoria trofeului acordat campioanei României din 1966, Petrolul, este de-a dreptul incredibilă. Trofeul cucerit în 1966 a fost descoperit de Costică Moldoveanu, fost angajat la Centrul de Copii și Juniori al Petrolului, când a făcut o vizită la cizmarul clubului, în urmă cu aproximativ zece ani! „Ținea cuiele în el, era ruginit. M-am uitat puțin mai atent și mi-am amintit că așa era și trofeul pe care l-am primit atunci când am luat campionatul. L-am întrebat ce este, cum a ajuns la el. Nu a știut să răspundă decât: «Aaaaa… l-am găsit». Apoi am descoperit și plăcuța care marca evenimentul de atunci și am recuperat-o”, povestește Moldoveanu.
E păstrat la Băicoi
În momentul de față, trofeul se află în biroul lui Petrică Ionescu, un fost junior al clubului și un prieten apropiat al jucătorilor din generația 1966. „Am amenajat un colț al Petrolului, am avut și cinstea de a-i avea oaspeții aici, la Băicoi, unde este amenajat biroul, pe mulți dintre cei care au contribuit efectiv la obținerea acestor trofee și acum aștept ca Petrolul să amenajeze un muzeu unde să fie expuse și aceste lucruri. Sunt fanioane, inclusiv unele foarte vechi, o pereche de ghete, un portet inedit al lui Ilie Oană, comandat de mine, făcut din boabe și semințe”, povestește Petrică Ionescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER