Patronul lui Zaragoza este unul dintre personajele cheie din acest dosar al Procuraturii spaniole
Scandalul meciurilor aranjate din Spania capătă amploare. Cotidianul „Marca” publică de trei zile interviuri ale unor jucători din primele două ligi spaniole care povestesc cât de corecte sunt partidele din campionatul Spaniei. Ieri a fost rândul unui jucător al echipei de ligă secundă Xerez, care a dezvăluit că înaintea partidei cu Cordoba, a fost contactat de o persoană, care nu și-a dezvăluit identitatea, pentru a nu-și apăra șansele corect. „Am primit un telefon de la o persoană care dorea să nu joc corect. Nu a spus cum îl cheamă sau din partea cui mă sună. Nu știam dacă e un jucător sau un conducător de club. Când am auzit despre ce e vorba, am zis «Nu!» și am închis telefonul. Știu doar că la un moment dat mi-a spus că are o legătură cu Cordoba, echipa împotriva căreia urma să jucăm”, a mărturisit fotbalistul pentru Marca. Meciul despre care vorbește jucătorul lui Xerez s-a terminat la egalitate, 0-0, iar acesta a povestit și cum și-a alertat colegii după telefonul pe care l-a primit. „Le-am spus imediat colegilor și le-am explicat cât de ușor este pentru anumite persoane să ne propună o ofertă de acest gen, iar anumiți colegi de-ai mei să pice în această capcană. Nu voiam să ne ducem în prăpastie”, a mai menționat jucătorul.
Altfel, procurorii spanioli sunt foarte aproape de a începe un dosar împotriva unor conducători de club din Spania. Tocmai de aceea, în atenția acestora a intrat un personaj care apare în aproape toate declarațiile celor chestionați. Este vorba de Agapito Iglesias, patronul celor de la Zaragoza, echipă la care joacă românul Cristi Săpunaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER