În Comitetul Executiv, Mircea Sandu a explicat că Liga a II-a va avea o serie I de 15 echipe și o serie a II-a de 15-16 echipe, în funcție de ce se întâmplă cu Universitatea Craiova.
Situația Științei este complicată însă. FRF susține că Universitatea Craiova poate juca în liga secundă, dar deocamdată Adrian Mititelu nu a făcut o cerere de înscriere în competiție. Pe de altă parte, omul de afaceri oltean afirmă că nu a primit niciun document oficial care să-l înștiințeze, dar juristul Adrian Stângaciu îl contrazice.
„La ora actuală Craiova poate juca în Liga a II-a, dar noi nu avem ce să facem atât timp cât Mititelu nu a făcut o cerere de înscriere în competiție. Noi i-am răspuns în scris și putem dovedi asta. El nu a făcut niciun demers în acest sens”, a declarat Adrian Stângaciu, jurist FRF, pentru ProSport.
Cel mai probabil, Mititelu așteaptă o hotărâre prin care foștii jucători ai Craiovei care au părăsit clubul în momentul dezafilierii să fie nevoiți să se întoarcă sau o decizie în urma căreia să primească o sumă echivalentă cu valoarea de piață a fotbaliștilor pierduți.
Adrian Mititelu a replicat spunând că oficialul FRF dezinformează.
„Adrian Stângaciu dezinformează ca de obicei. Am făcut trei solicitări până acum și într-un final am primit un așa-zis răspuns care de fapt nici nu răspunde concret solicitărilor noastre. Săptămâna viitoare voi prezenta opiniei publice toate documentele să vedeți despre ce e vorba”, a declarat Adrian Mititelu pentru ProSport.
Conform regulamentului Universitatea Craiova se poate înscrie până pe 15 iulie cel târziu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER