Naționala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, în deplasare, reprezentativa similară a Slovaciei, scor 23-21 (12-11), în manșa tur din play-off-ul Campionatului Mondial din 2013.
Marcatoarele echipei antrenate de Gheorghe Tadici au fost Țăcălie 7 goluri, Brădeanu 4, Curea 4, Pintea 3, Dincă 2, Nechita 1, Buceschi 1, Marin 1, în timp ce pentru Slovacia au punctat Tothova 9 goluri, Jakubisova 3, Michnova 3, Dubajova 2, Szollosiova 2, Rajnohova 1, Hornakova 1.
Cea mai bună jucătoare din tabăra tricoloră a fost portarul Paula Ungureanu, cu 18 intervenții reușite.
Meciul retur este programat în 8 iunie, la Oradea.
Câștigătoarea din dubla manșă se va califica la turneul final al Campionatului Mondial din acest an, găzduit de Serbia, în intervalul 7-22 decembrie.
La turneul final sunt calificate deja Serbia (gazdă), Norvegia (campioană mondială en-titre), Muntenegru și Ungaria (semifinaliste CE din 2012), plus Algeria, Angola, Congo, Tunisia, Coreea de Sud, China, Japonia și Australia (clasări pe locurile 1-3 în campionatele continentale).
Opt locuri vor mai reveni echipelor europene, care vor câștiga în play-off, iar ultimele patru echipelor cel mai bine clasate la Campionatul Pan American din această vară.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER