Directorul general al clubului AS Roma, Franco Baldini, a anunțat, miercuri, că demisionează din funcție după un sezon în care formația italiană a dezamăgit, informează AFP.
Clubul AS Roma a confirmat despărțirea de Baldini, a precizat că înțelegerea a fost întreruptă de comun acord și a anunțat că toate prerogativele au fost preluat de directorul sportiv Walter Sabatini.
AS Roma, echipă la care evoluează potarul Bogdan Lobonț, a ratat participarea în cupele europene după ce a încheiat sezonul pe locul șase în Serie A și a pierdut finala Cupei Italiei, scor 0-1, în fața rivalilor de la Lazio Roma.
Antrenorul Aurelio Andreazzoli a fost demis, iar în acest moment se caută un alt tehnician. Pe lista oficialilor romani se află Roberto Mancini și francezii Laurent Blanc și Rudi Garcia.
Conform presei italiene, Franco Baldini ar urma să preia o funcție în cadrul grupării engleze Tottenham Hotspur.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER