Everton este pe cale să intre într-o eră de aur, odată cu instalarea ca manager a lui Roberto Martinez. Antrenorul venit în această vară de la Wigan în locul lui David Moyes, plecat la Manchester United, promite să facă din „Caramele” o echipă de temut nu doar în Premier League, ci și la nivel european.
Președintele Bill Kenwright a dezvăluit că Martinez și-a anunțat încă de la primele discuții intențiile mărețe pe care le are cu gruparea de pe Goodison Park: „Când a venit prima oară la Everton, David Moyes mi-a promis că nu vom retrograda. În schimb, Roberto mi-a spus că ne va duce în Liga Campionilor”.
„Simt că aici se vrea atingerea acestui vis. Și la Swansea spuneam că vreau să ajungem în Premier League, iar acest deziderat părea obscen atunci când evoluam în League One. La Wigan am spus că voi ajunge în Europa și am făcut-o. Trebuie să avem acest vis. Suntem conștienți că sunt și alte echipe care au acest obiectiv și care investesc mult pentru a-l atinge, dar trebuie să ne luptăm și noi cu ele”, a spus Martinez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER