Banii confiscați în cazul „Valiza” ar trebui să ajungă la FRF! Reacția juristului Federației

Banii confiscați în cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Regulamentul disciplinar al FRF conține un articol prin care cele 1,7 milioane de euro confiscate în dosarul „Valiza” ar trebui să revină forului de la Casa Fotbalului, însă juriștii consideră absurdă prevederea respectivă și susțin că nu poate fi aplicată nici în alte cazuri.

Banii confiscați de DNA s-au aflat în ultimii cinci ani la sucursala BCR Unirii și, după sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție, vor ajunge la bugetul de stat, în contul Ministerului Finanțelor destinat sumelor sub sechestru, împreună cu dobânda calculată din 2008.

Regulamentul disciplinar al FRF prevede la articolul 60, care sancționează corupția în fotbal, punctul 6, următoarele: „În toate cazurile, organul jurisdicțional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului”.

Avocatul Tudor Chiuariu a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că punctul respectiv din Regulamentul disciplinar este „puțin aiurea”. „Nu mai poate face obiectul din momentul ce este o decizie penală și a decis confiscarea, nu se mai poate aplica pe Regulamentul disciplinar al FRF, pentru că nu mai are asupra ce. Banii ăia sunt confiscați printr-o decizie a unei instanțe penale. Mi se pare puțin aiurea articolul ăsta. El poate fi aplicat doar în cazul în care este constatată o faptă penală, iar instanța nu ar dispune confiscarea banilor, ceea ce practic este imposibil. Banii ăia sunt la Bugetul de Stat, nu se mai poate întâmpla nimic altceva”, a precizat Chiuariu.

Adrian Stângaciu, juristul Federației Române de Fotbal, recunoaște că FRF nu poate intra în posesia banilor. Federația ar fi putut revendica valiza dacă instanțele sale ar fi decis primele că e vorba de o faptă de corupție. „Nicidecum nu au cum să ajungă banii din dosarul valiza la FRF. Poate dacă s-ar fi dat sancțiunea atunci, la început. Dat fiind că instanța a soluționat cazul și s-a ajuns la concluzia că este vorba de corupție și prin acea hotărâre a Înaltei Curți s-a stabilit ca banii să fie reținuți de stat, nu poate FRF să vină și să spună «dați-ni-i nouă». Ar fi fost varianta în care FRF ar fi decis că e corupție fără ca întreaga poveste să ajungă în instanță. În regulament scrie de asemenea că FRF și comisiile jurisdicționale sunt obligate să anunțe organele de urmărire penală. Dacă noi am decide primii că e vorba de o faptă de corupție s-ar putea pune problema reținerii valorilor. Altfel nu ai cum să treci peste o hotărâre de instanță. În plus, la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal s-a considerat că nu e vorba de corupție, ci de încercarea de influențare a rezultatului unui meci. Atunci nu era această prevedere”, a explicat Stângaciu, pentru MEDIAFAX.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, la 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă. Becali se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Totodată, instanța a dispus confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, aflată sub sechestru la BCR Unirii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce l-a pus Postecoglou pe Drăgușin să facă la antrenament, după cartonașul roșu luat în minutul 8
Ce l-a pus Postecoglou pe Drăgușin să facă la antrenament, după cartonașul roșu luat în minutul 8
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână…
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea i-a uimit și pe ei
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea…
×