L-au luat pe Stekelenburg de la AS Roma, iar acum vor un alt jucător care a trecut prin curtea grupării romane. Cei de la Fulham au pus ochii pe românul Adrian Stoian și vor să-l transfere în această perioadă de mercato.
După un sezon foarte bun la Chievo, Stoian a intrat pe radarul trupei engleze informează tuttomercatoweb.it. Potrivit sursei citate, Fulham deja a demarat negocierile pentru achiziția sa. Jucătorul este deținut în coproprietate de AS Roma și Chievo, iar oficialii englezi au discutat cu Baldini săptămâna trecută când oficialul roman a fost la Londra pentru a definitiva transferul lui Stekelenburg. Fulham a luat legătura și cu cei de la Chievo, iar cele trei părți încearcă acum să se pună de acord în privința modului în care poate fi transferat Stoian, precum și în ceea ce privește suma de transfer.
20 de meciuri și trei goluri a reușit Stoian pentru Chievo în sezonul recent încheiat
12 este poziția pe care a încheiat Fulham sezonul de Premier League
1 selecție are Stoian la echipa națională de seniori, meciul cu Trinidad Tobago reprezentând debutul său la acest nivel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER