Așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum o săptămână, „gaura” produsă de arestarea lui Becali va fi acoperită de Viorel Hrebenciuc. Acesta l-a mandatat pe fiul său, Andrei, să se ocupe îndeaproape de soarta sumei pe care o va împrumuta Stelei, deja primul milion intrând în conturile campioanei.
Prin susținerea financiară pe care formația din Ghencea o va primi de la familia Hrebenciuc, Steaua a primit o adevărată gură de oxigen. Dacă fotbaliștii au fost plătiți din suma venită de la UEFA din market pool (aproximativ 500.000 de euro), acum s-au rezolvat și restanțele financiare ale celorlalți angajați.
Cel mai important lucru, însă, a fost reprezentat de „dezghețarea” tratativelor pentru aducerea unui vârf. De altfel, temerea cea mai mare a lui Reghecampf se lega de acest aspect, în rest formația din Ghencea având acoperite toate posturile. Sesizând cât de importantă este, în opinia tehnicianului, achiziționarea unui vârf de careu puternic, Andrei Hrebenciuc a programat o întrevedere cu acesta, în care l-a asigurat de tot sprijinul necesar.
„Ce jucători vrei tu, pe ăia îi aducem, nu contează. Nu îți face griji, de câți bani va fi nevoie, eu voi da. Și de salarii, și de prime, de tot! Sunt dispus să dau trei milioane de euro în următoarele două luni„, a fost mesajul lui Hrebenciuc Jr către tehnicianul din Ghencea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER