Calciomercato anunță că Jose Mourinho e gata să facă prima mutare pentru ceea ce ar fi cu siguranță cel mai surprinzător transfer al acestei veri.
Conform jurnaliștilor italieni, noul tehnician al lui Chelsea a pus ochii pe mijlocașul german Julian Draxler și e gata să plătească clauza de reziliere a contractului acestuia cu Schalke 04.
Clauză de reziliere de 45 de milioane de euro
În vârstă de 19 ani, Draxler e un mijlocaș ofensiv care a strâns 30 de meciuri și 10 goluri în utlimul sezon din Bundesliga și e văzut drept unul dintre cei mai promițători tineri jucători ai momentului.
Cu un fizic impresionant, Draxler poate juca pe orice post în linia mediană, iar calitățile sale ofensive l-au ajutat să aibă un debut exploziv de carieră.
Cotat de transfermarkt.de la 17 milioane de euro, Draxler are o clauză de reziliere a contractului de 45 de milioane de euro, iar Calciomercato notează că Chelsea e gata să o achite imediat pentru a-și asigura semnătura mijlocașului de 19 ani.
A debutat în cupele europene în România
Promovat de Schalke în prima echipă în 2011, când avea doar 17 ani, Draxler a prins deja 6 prezențe în naționala mare a Germaniei, pentru care a și înscris un gol.
Draxler a debutat în cupele europene pe 19 septembrie 2011, chiar în România, într-o dispută cu Steaua, scor 0-0. Mijlocașul ofensiv a fost aruncat în joc în minutul 73, în locul românului Ciprian Marica și a lăsat o bună impresie chiar de la debut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER