Marius Stan va face noua arenă în parteneriat cu autoritățile brăilene, construcția urmând a fi amplasată între cele două orașe
20.000 de locuri va avea noul stadion (foto), iar lucrările ar trebui să fie gata până la finalul lui 2014
Primarul Galațiului, Marius Stan, a anunțat că intenționează să construiască noul stadion, promis încă din campania electorală, în parteneriat cu autoritățile brăilene, urmând ca acesta să fie amplasat între cele două orașe dunărene. „Lucrăm la un proiect pentru un nou stadion la marginea orașului, lângă cartierul Dimitrie Cantemir, între Galați și Brăila. De fapt, vrem mai mult decât un nou stadion, intenționăm să construim împreună cu autoritățile brăilene un Complex Olimpic, cu o sală de sport de anvergură, bazine olimpice și multe altele. Doar dacă acest proiect va cădea ne vom întoarce la ideea reconstrucției stadionului Dunărea”, a spus Marius Stan.
Un an și jumătate, termen maxim Proiectul noii arene prevede o capacitate a tribunelor de 20.000 de locuri și durata construcției este de un an și jumătate. „Până la finalul anului 2014, cel târziu prima parte a lui 2015 va fi gata”, a mai spus primarul Marius Stan, fost director general al FC Oțelul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER