Handbalista Cristina Neagu a vorbit, marți, pentru MEDIAFAX, despre transferul său la campioana Europei din 2011, Buducnost Podgorica, dar și despre perioada petrecută la Oltchim, echipa alături de care a cunoscut cele mai mari satisfacții din carieră și care este acum într-un declin accentuat.
Cristina Neagu a semnat cu campioana Muntenegrului, Buducnost Podgorica, formația care cucerea Liga Campionilor în 2011. Neagu a efectuat și vizita medicală în cele două zile în care s-a aflat în Muntenegru și este nerăbdătoare să înceapă aventura cu Buducnost.
„Cred că mă aflu în fața celui mai important pas din carieră. Am avut multe probleme de sănătate în ultimii doi ani, cele două operații la umăr și genunchi, de aceea nu-mi doresc decât să fiu iar în forma din anul 2010, așa cum mă știe toată lumea. La Buducnost m-au primit foarte bine. Au încredere în mine și răbdare, iar asta m-a impresionat foarte mult. Chiar mi-au spus că și eu trebuie să am răbdare, pentru că ei au. Contează foarte mult și faptul că fosta mare jucătoare Bojana Popovici este în cadrul clubului. Experiența ei foarte mare contează enorm. Am vorbit mult împreună în cele două zile în care am stat acolo, am avut o comunicare excelentă, atât cu ea, cât și cu antrenorul Adzici. Este foarte important pentru mine că m-au dorit în echipă acum, când trec prin momente mai grele, după operație și îmi oferă încredere. Abia aștept să îmi revin și să le răsplătesc încrederea”, a declarat Neagu.
Ea a vorbit și despre starea sa de sănătate, după operația de ligamente încrucișate din luna februarie. „Am început alergarea, dar fiecare organism e unic, depinde de fiecare cum decurge recuperarea. Uneori fac un pas înainte și doi înapoi, alteori invers. Nu e după mine, ci după genunchi. Dacă ar fi după mine, acum aș intra pe teren. Am programul de recuperare de la București, cei de acolo sunt în legătură cu clinica din Belgia la care m-am operat și totul merge bine. Am încredere că undeva prin luna august, poate mai spre final, voi fi aptă pentru reintegrarea în antrenamentul de handbal. Nu e chiar așa simplu să revii pe teren, va trebui să mă reintegrez în pregătirea specifică”, a spus Neagu.
Cristina Neagu a dezvăluit că înaintea negocierilor cu Buducnost acceptase să rămână la Oltchim, cu salariul înjumătățit. „Am tot văzut diverse declarații pe tema jucătoarelor care nu au acceptat scăderi de salarii. Eu am acceptat acest lucru, iar în afara jucătoarelor care anunțaseră plecarea, toate purtau negocieri. Sigur că am fost surprinsă de decizia de la finalul lunii mai, când Oltchim ne-a anunțat să ne căutăm echipe. Cu atât mai mult respect ce a făcut Buducnost în acea situație, că a avut încredere în mine. Toate loturile echipelor erau deja făcute, bugetele stabilite”, a afirmat Neagu.
Handbalista s-a referit și la momentele emoționante pe care le-a trăit împreună cu fanii vâlceni, precizând că nu va uita niciodată sprijinul primit din partea lor. „La Oltchim am trăit cele mai mari performanțe ale carierei, ani frumoși, dar și grei, având în vedere că acolo am avut cele două accidentări grave. Mi-am făcut cei mai mulți prieteni, iar fanii de acolo vor rămâne mereu în inima mea. A fost extraordinar ca toată perioada în care n-am putut juca să fiu încurajată de ei și le mulțumesc. Nu voi uita asta niciodată. Ei au cântărit foarte mult în decizia mea de a rămâne la Oltchim, pe care deja o luasem. Îmi pare rău de tot ce se întâmplă la Oltchim, o asemenea echipă nu se va mai naște curând în România. Îmi pare rău și pentru cum s-a încheiat sezonul, fără să câștigăm Liga Campionilor, cu despărțiri dureroase, care-încotro. Am un mare regret că nu am câștigat Liga. Mi-am dorit să joc în România și să o câștig cu o echipă din România. Mulți au spus că mi-a convenit să stau accidentată, să iau banii, dar cine mă cunoaște măcar puțin știe că e o prostie, pentru că iubesc enorm handbalul și nu suport să stau departe de el”, a precizat Neagu.
Cristina Neagu își dorește ca viitorul să-i aducă un singur lucru, sănătate. „Nu-mi doresc altceva decât sănătate. Cred că totul în viață se întâmplă cu un scop. Poate așa a trebuit să fie, să am ghinionul cu accidentările, iar acum să am parte de prima experiență la un club din străinătate. Cred că dacă nu eram accidentată aș fi putut ajuta și eu puțin Oltchim în lupta pentru trofeu, dar n-a fost să fie, din păcate. De aceea, nu-mi doresc decât sănătate și să pot arăta exact de ce sunt în stare, cât pot să lupt și ce știu să joc. La Buducnost nu se pun obiective ca la noi, de câștigare a Ligii, dar e clar că e important să se ajungă cât mai sus. De aceea se fac toate investițiile acolo, pentru Liga Campionilor”, a încheiat Neagu.
Cristina Neagu va împlini 25 de ani în 26 august, când se va afla deja în Muntenegru, reunirea noii sale echipe fiind programată luna viitoare.
Buducnost este primul club din străinătate la care va juca Neagu, după ce a debutat la CSȘ 5 București, iar la senioare a evoluat la Rulmentul Brașov (2006-2009) și Oltchim Râmnicu Vâlcea (2009-2013). Cea mai mare performanță din carieră la nivel de cluburi a fost jucarea finalei Ligii Campionilor, cu Oltchim, în 2010.
Ea a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume în anul 2010, după ce a obținut medalia de bronz cu echipa României la Campionatul European din Danemarca și Norvegia, competiție la care a fost golgheterul turneului cu 53 de reușite.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER