Portarul formației Juventus București, Andrei Cobliș, va fi testat de conducerea tehnică a formației Oțelul Galați în cadrul stagiului de pregătire de la Poiana Brașov, informează, marți, site-ul oficial al grupării moldovene.
Director general al clubului Oțelul, Narcis Răducan, susține că jucătorul în vârstă de 23 de ani a progresat mult în ultima perioadă. „Este un portar foarte talentat și va merge cu echipa la munte. Îl urmărim de ceva timp, a crescut mult nu numai în înălțime, și faptul că joacă la o echipă extrem de preocupată de promovarea tinerilor, cu tradiție la nivelul portarilor, reprezintă un argument”, a afirmat Răducan.
Înalt de 2,02 metri, Cobliș a făcut parte din lotul formației FC Timișoara în perioada în care aceasta activa în Liga I.
Lotul formației Oțelul Galați condus de secundul Marian Dinu pleacă, marți, în stagiul de pregătire din Poiana Brașov.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER