Ilie Stan a fost prezentat ieri oficial drept noul antrenor principal al Vasluiului, iar tehnicianul de 45 de ani și-a anunțat ambițiile pentru viitorul sezon.
„Iliesta” a declarat că vrea să aducă un trofeu la Vaslui și e convins că are la dispoziție un lot suficient de bun pentru a-și atinge obiectivele.
Părerea noului tehnician e susținută și de Lucian Sânmărtean, care consideră că Steaua nu va avea partea de o misiune la fel de ușoară ca în ultimul campionat. Mijlocașul Vasluiului s-a arătat deranjat de faptul că roș-albaștrii sunt văzuți iar drept favoriți cerți la cucerirea titlului și a precizat că formația sa, CFR Cluj și Dinamo pot termina pe prima poziție.
„Sper să mai vină jucători și să ne îndeplinim obiectivele propuse. Nu cred că avem un campionat slab. Noi, CFR-ul, Steaua și poate Dinamo ne vom lupta pentru titlu sezonul viitor. Cred că se vorbește prea devreme despre un nou tiltu al Stelei. Plecarea mea la Steaua a fost mai mult o apă de ploaie„, a declarat Lucian Sânmărtean într-o conferință de presă.
foto: Bogdan Iordache
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER