Reacție incredibilă a fanilor la adresa lui Vilanova: „Demisionează, ne-am săturat!” Decizia care a declanșat scandalul la Barça

Reacție incredibilă a fanilor la adresa lui Vilanova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă. Boala tehnicianului a recidivat însă, fiind operat din nou, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011.

Cei de la Sport.es scriu că antrenorul catalanilor va merge din nou la New York în luna septembrie, acolo unde medicii îl vor supune unor teste medicale complexe pentru a determina în ce stadiu se află boala sa.

Fiindcă are un program încărcat cu echipa și nu a dorit să afecteze programul acesteia, va efectua analizele în perioada 2-11 septembrie, atunci când este o pauză competițională cauzată de jocurile echipelor naționale.

Această veste i-a nemulțumit însă pe fanii Barcelonei, care îi cer președintelui Sandro Rosell să îi găsească rapid un înlocuitor lui Vilanova.

Suporterii sunt supărați din cauză că atâta timp cât Vilanova va lipsi, de echipă se va ocupa Jordi Roura, la fel ca sezonul trecut. Însă parcursul echipei în acea perioadă a fost unul extrem de slab pentru pretențiile fanilor.

Iată o parte din reacțiile vehemente ale fanilor catalanilor:

– „Iarați pleacă și lasă echipa? Nu se poate! Tito, demisionează, ne-a ajuns!”

– „Asta înseamnă că rămânem iarăși cu Roura? Laporta, te rugăm, întoarce-te la echipă!”

– „Asta trebuie să fie o glumă! Nu se poate ca Tito să lipsească și în sezonul ăsta. Mai bine și-ar da demisia.”

– „Cel mai bine ar fi să renunțe, să stea alături de familie și să încerce să se recupereze. Așa fac toți oamenii normali. Barcelona este o echipă de fotbal, nu un ONG care ajută bolnavii.”

– „De echipă se va ocupa din nou Roura, un antrenor care n-ar face față nici la Girona. E inacceptabil!”

– „Abidal a fost dat afară pentru că e francez și negru, dar Tito este protejat de conducere. E primul antrenor din lume care muncește de la distanță.”

– „Îl respect pe Tito, dar ar trebui să demisioneze. Nu se poate ca un club de talia Barcelonei să depindă de un antrenor care trebuie să plece periodic de la echipă.”

– „În septembrie, când incep cu adevărat campionatul și Liga Campionilor, noi rămânem fără antrenor. E o lipsă crasă de respect pentru suporteri, pentru echipă și pentru club.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×