Zi tistă în Bulgaria, unde Hristo Stoicikov a anunțat că ȚSKA Sofia a intrat în faliment și nu va putea evolua în viitoarea ediție a cupelor europene, deși terminase sezonul pe un loc de Europa League.
„Clubul nu mai există așa cum îl știați„, a anunțat Hristo Stoicikov, care le-a transmis jurnaliștilor bulgari că stau de vorbă cu „patronul noii echipe”. Stoicikov intenționează să creeze o nouă echipă, una „fără datorii”, care să fuzioneze cu o formație din prima ligă Bulgară, pentru a putea continua la cel mai înalt nivel.
Fostul mare internațional bulgar a precizat că nu mai exista nicio soluție pentru plătirea datoriilor acumulate de vechea societate, care a fost declarată falimentară.
„Începând de astăzi, toate acțiunile clubului sunt la mine. Puteți considera că vorbiți cu noul conducător al echipei.
Clubul e în faliment și va fi greu să păstrăm jucătorii […]. Vom face o nouă companie și am vorbit cu mai mulți oameni care vor să ajute echipa. Am vorbit cu prietenii mei care o susțin pe ȚSKA și care își doresc să formăm o echipă puternică. Nu exista o altă soluție…. Sunt convins însă că vom putea asigura un buget suficient pentru a avea performanțe.
Vreau ca noul club să fie curat și să existe transparență. Ar fi trebuit să plătim 20 de milioane de euro pentru a acoperi datoriile din trecut și era imposibil”, a declarat Stoicikov, citat de sportal.bg.
Stoicikov fusese numit antrenor principal al lui ȚSKA Sofia în urmă cu două săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER