Gruaprea Olympique Marseille se desparte cu regret de fotbalistul Ștefan Popescu (20 de ani), însă este nevoită să-l cedeze clubului AC Ajaccio, conform unei înțelegeri cu formația la care evoluează Adrian Mutu, informează lephoceen.fr.
Tânărul fundaș stânga a fost în probe în septembrie trecut la formația corsicană și a reușit să-l impresioneze pe antrenorul de atunci al echipei, Alex Dupont, care a cerut legitimarea lui. Însă Popescu nu putea fi legitimat decât ca jucător amator, din cauza vârstei sale (19 ani atunci). Astfel, pe baza bunelor relații dintre Olympique și Ajaccio, jucătorul a fost transferat pentru echipa de rezerve a clubului din Marsilia, de unde corsicanii urmau să îl recupereze la finalul campionatului.
„El a ajuns la OM în secret, la finalul lunii septembrie, și a fost privit cu scepticism de suporteri. În cele din urmă, Ștefan Popescu a convins lumea în CFA2 (n.r. – liga a cincea franceză), plecarea lui aducând chiar o undă de regret celor de la «Commanderie» (n.r. – academia clubului OM), cărora le-ar fi plăcut să-l vadă pe tânăul român în vârstă de 20 de ani cum își continuă ucenicia sub soarele Marsiliei. Dar, cum era prevăzut, fundașul stânga va merge în Corsica, la Ajaccio, unde mentorul său Adrian Mutu îl așteaptă la reluarea antrenamentelor”, a scris sursa citată.
„Am avut șansa de a juca la un mare club ca OM și aș vrea să le mulțumesc tuturor. Sper să regăsesc pe teren o parte dintre jucătorii alături de care am evoluat. Aceasta a fost o bună experiență pentru mine, dar sunt dezamăgit încă, pentru că am ratat promovarea în CFA”, a declarat Popescu.
Președintele clubului Ajaccio, Alain Orsoni, a afirmat că gruparea sa va plăti celor de la OM cheltuielile efectuate pentru jucătorul român. „În momentul în care îl vom recupera pe jucător, vom plăti cheltuielile celor de la OM, care sunt foarte mici. Apoi jucătorul poate evolua pentru noi”, a spus Orsoni.
Ștefan Popescu, născut la Iași și format la școala de fotbal a lui Gheorghe Popescu, a mai evoluat în Italia la AS Roma. În ianuarie 2012, Popescu a înscris un gol pentru Cesena în Cupa Italiei, în meciul pierdut, cu 1-2, în fața echipei Napoli.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER