Claudia Nițu (13 ani) este noua campioană a Franței la haltere, categ. 58 kg, după ce a câștigat medalia de aur, la Villeneuve Loubet, la grupa de vârstă 12-14 ani. Românca a obținut această performană și cu două recorduri naționale. Claudia Nițu a ridicat la stilul smuls 52 de kg (vechiul record era de 50 de kg), iar la stilul aruncat – 72 kg (vechiul record era de 70 kg, ambele stabilite în 2012). Sportiva practică halterele de aproximativ trei ani și jumătate, iar în prezent este legitimată la clubul francez Montmartroise. Din această vară, Claudia va fi transferată la clubul Uniunea Sportivă Europeană a Diasporei, grupare a românilor înregistrată în Franța.
Claudia Nițu și-a anunțat ascensiunea pe scena sportului încă de la 7 ani și jumătate, când a devenit campioană a lumii la „flotări”, cu o performanță de 500 de „execuții”. Ea s-a stabilit cu familia în Franța de aproximativ cinci ani, iar de atunci a câștigat toate concursurile la care a participat. Halterele se „mănâncă pe pâine” în familia Nițu, în condițiile în care tatăl este antrenor, iar sora cea mică, Carmen (11 ani) practică, de asemenea, acest sport de câțiva ani buni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER