Gualberto Mojica, jucătorul Petrolului Ploiești, nu a ajuns în primul cantonament al echipei, programat la Maribor, în Slovenia.
www.ploiestiulpatrianoastra.com a aflat că jucătorul a fost implicat într-un grav accident de circulație petrecut acum două săptămâni în Bolivia. Mijlocașlul Petrolului se afla în autoturismul personal, alături de alte două persoane, când a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod. Conform martorilor, Mojica se afla în stare de ebrietate și conducea cu viteză.
Se pare că Mojica a fost reținut pentru audieri, după ce în prealabil a fost dus la spital pentru a i se trata rănile de la nivelul feței. În urma cercetărilor, poliția boliviană a hotărât să îi suspende permisul de conducere pentru o perioadă de un an, acesta aflându-se la prima abatere, cu mențiunea că la a doua acesta îi va fi suspendat pe termen nelimitat. De asemenea, autovehiculul bolivianului, a fost reținut și dus într-un garaj al autorităților, acesta putând fi înapoiat numai după plata unei amenzi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER