De doi ani Craiova n-are echipă, însă are tabere, opinii și oameni veșnic nemulțumiți. Îi lipsesc acut banii, o strangulează proiectele, care apar ca o erupție pe corp și trec de la sine, fără nici un fel de unguent. Le șterge timpul, în doar câteva zile.
Ba Țicleanu, ba Ilie Balaci, ba amândoi, ba Ovidiu Stângă, ba Gică Craioveanu, ba Marcel Popescu, ba Marcel Iancu, via Niccolo Napoli. Numele se etalează, părerile curg, Adrian Mititelu e mereu în capul trebii, doar deține palmaresul, culorile și chiar și noul echipament, care are pe piept un strigăt în căutarea eternei dreptăți exact în locul unde ar fi trebuit să se afișeze numele unui sposor care să dea câteva sute de mii de euro pe an.
Mititelu, cu toată gălăgia lui și cu toate amânările, nu trebuie nici minimalizat și nici blamat. De mai mulți ani se bate cu sistemul cu atâta cerbicie, încât a atras asupra sa toată obida. E marele lui merit, acela de a fi absorbit ostilitatea de la centru și de a fi lăsat în jurul său loc liber, unde să se poată lucra fără resentimente.
Lumea spune că Mititelu n-are bani să plece la drum. S-ar putea să fie așa, pentru că dacă jucătorii vechii echipe ar fi fost vânduți omenește, nu tranșați măcelărește la Comisii, probabil c-ar fi existat fonduri nu pentru startul în liga a doua, ci măcar pentru cinci ani pe prima scenă. Dar, dacă el n-are bani, înseamnă că echipa trebuie s-o facă altcineva. Ar fi absurd ca orașul să stea încă un an fără fotbal, pe stadion să crească bălăriile, iar în tribune în loc de spectatori să se afle doar trufia finanțatorului în clară contradicție cu dorința Primăriei de a prelua pâinea și cuțitul.
Se vorbește că s-ar fi găsit un investitor, s-ar fi semnat contracte cu 22 de fotbaliști și c-ar exista chiar și un antrenor. Totul sub denumirea CS-ului, adică a Clubului Sportiv Universitatea, cu secție de fotbal atașată. Dacă undeva la orizont n-ar fi fost proiectată efigia profesorului Stroe, totul ar fi fost mai degrabă dincolo de limita verosimilului. Așa, cu girul fostului președinte al Craiovei Maxima, proiectul (ce cuvânt supărător, care riscă să-și dilueze sensurile!) pare să aibă contur. Important e nu dacă se va numi CS sau FC, ci dacă oamenii văduviți doi ani de orice urmă de fotbal se vor identifica în trupul și în sufletul noii echipe.
Până la o nouă orânduire, adică până la o nouă echipă, a mai fost nevoie de o revoluție. În zori, oameni ai Primăriei au schimbat lacătele de la stadion și au scos de acolo toate urmele regimului Mititelu. Teoretic, nu e frumos să faci așa, chiar dacă e util. Dar parcă faza cu lacătele și cu potțile ferecate am mai văzut-o o dată, atunci când cu despărțirea de Pițurcă. Dincolo de defectele ei, istoria are calitatea de a fi reversibilă și de a fi dureroasă atunci când se întoarce.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER