Jucătorii rapidiști s-au săturat de starea de incertitudine de la club și așteaptă ca toate problemele să se rezolve cât mai rapid. Deocamdată, echipa vișinie nu știe în ce divizie va evolua, iar fotbaliștii se pregătesc pentru cel mai dur scenariu.
Puștiul Nicolae Vasile spune că formația lui Rada se pregătește pentru liga secundă, dar el și colegii săi așteaptă să aibă o discuție cu viitorul finanțator pentru a lămuri toate aspectele.
„Așteptăm ca domnul Cristescu să preia clubul și să avem o ședință, să ne informeze și pe noi pentru ce să ne pregătim. În mod normal, ne pregătim pentru liga a doua. Trebuie să ne pregătim serios pentru că ar trebui să promovăm și acesta va fi obiectivul din primul sezon”, a declarat Nicolae Vasile pentru DolceSport.
Vasile a vorbit și despre situația lui Pancu, precizând că acesta este 100% devotat clubului și nu va părăsi echipa indiferent de deznodământ.
„Pancone e un rapidist convins. Are o determinare ca la 18 ani, este un exemplu pentru toți tinerii și cred că dacă mai rămâne, și sigur mai rămâne, vom avea multe de învățat de la el și sigur ne va ajuta. Va fi o schimbare foarte drastică pentru el, dar cred că va rămâne lângă noi în teren și ne va antrena de acolo”, a mai precizat Nicolae Vasile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER