ProSport face astăzi 16 ani. Zece din ei i-am trăit în redacție, dar și în ceilalți șase am fost aproape de ProSport. Îmi amintesc și astăzi primul număr. Nu doar coperta sau titlul, ci și emoția cu care l-am cumpărat. Într-o vreme în care tot ce începea cu Pro părea din altă lume și ProSport mi-a confirmat așteptările. Un ziar cum nu mai văzusem, deși de prin școala generală îmi făceam legitimații de ziarist pe mașina de scris a surorii mele. Multă vreme am colecționat ziarul, doar lipsa de spațiu făcându-mă să renunț pe parcurs la edițiile mai vechi. Nu ratam însă aproape nicio ediție, mă grăbeam la chioșc pentru a nu-l pierde. Cred că era o vreme în care returul tindea spre zero!
Pe Ovidiu Ioanițoaia l-am cunoscut personal abia recent, dar simțeam că-l știu de-o viață. Primul lucru îi citeam editorialul din ziar. La emisiunile de la Pro TV mă deranja un singur lucru: Poli Timișoara era rar băgată în seamă, iar rezumatul meciului intra în emisie pe la 1 noaptea. Erau vremuri în care nu orice meci se vedea în direct, iar Procesul Etapei și rezumatele impecabile ale partidelor erau vârful săptămânii. L-am întâlnit pe Ovidiu Ioanițoaia la Gala ProSport 15 ani, în toamna anului trecut. Recunosc, am avut emoții când am vorbit, dar stilul său direct și prietenos mi le-au îndepărtat imediat. Apreciez puterea lui de a scrie și face emisiuni și astăzi, chiar dacă astăzi duce mai departe meseria la concurență. La fel cum nu mă feresc să spun că admir tot ce a realizat Cătălin Tolontan la ProSport și nu numai de-a lungul anilor. Îi cunosc echipa ca și când aș fi lucrat eu cu ei, deși de fapt multă vreme mi-au fost concurenți – le știu semnătura, le-am fost și le sunt cititor.
Primul contact direct cu cineva de la ProSport l-am avut la Timișoara. Eram deja ziarist pe plan local și visam la șansa pe care o avea colegul de breaslă Dan Popescu de a lucra pentru ProSport. I-am ținut locul o scurtă vreme când a fost în concediu și am fost mândru tare. Stilul era diferit de ceea ce se întâmpla pe plan local – unii chiar contestau stilul, dar mie îmi plăcea. Între timp plecat din țară, de la Dan am prins implicarea într-un subiect și am învățat să apreciez independența față de cei despre care scriam, importanța păstrării distanței. Nu e ușor să superi eroii locali.
Am continuat să citesc ProSport și după ce echipa Ioanițoaia – Tolontan s-a mutat la Gazeta Sporturilor, la fel cum am continuat să citesc și Gazeta. Mi-era greu atunci să înțeleg ce se întâmplase de fapt. Am simțit o perioadă de readaptare a ziarului la noua echipă, dar nu mi s-a părut că și-a pierdut din forță niciodată. A mai trecut aproape un an până am ajuns să lucrez la ProSport. Am preluat coordonarea ediției de Banat și le mulțumesc pentru o perioadă superbă pentru presa regională sportivă lui Dorin Chioțea și Răzvan Cornețeanu. A fost o vreme în care ProSport era cel mai vândut ziar din Banat, nu doar de sport, ci de orice.
După un an și ceva am primit oferta să vin redactor-șef adjunct la București. Nu mi-a fost ușor, dar era o șansă pe care nu o puteam rata. Vorbeam totuși de ProSport, ziarul pe care cu câțiva ani în urmă tremuram până îl cumpăram și îl citeam din scoarță în scoarță. Și m-am mutat din orașul meu în jungla din Capitală. Noroc cu colegii Dan Filoti și Florin Caramavrov că m-au ajutat să mă adaptez rapid.
Am trăit ani buni și ani răi din punct de vedere economic, echivalând cu ani foarte buni și ani buni din punct de vedere jurnalistic. Am trăit în redacții triple față de cum avem acum. Am revenit în lumea Pro și l-am avut pe Dan redactor-șef. Echipa aceea a făcut o mulțime de lucruri de excepție, am cunoscut oameni extraordinari și jurnaliști de top. Am atins tiraje și vânzări record. Am făcut și greșeli, am cunoscut și oameni fără caracter și ziariști slabi. Sita a cernut, iar acum, când suntem în plină criză, cei care au rămas chiar credem în meseria asta. Cred asta și mizez pe asta. Nu vreau să insist – cu siguranță sunt subiectiv, mai ales după ce de un an și ceva am devenit redactor-șef al ziarului. Pentru șansa asta îi mulțumesc lui Orlando – nici acum nu pot descrie ce înseamnă pentru mine, un fan ProSport din prima zi, să ajung aici. Îi las pe alții să judece ProSport-ul de acum și implicit pe mine.
EI SUNT PROSPORT – LOR LE MULȚUMESC
Pe cine am alături astăzi? Poate o să vă plictisesc, dar ei sunt familia ProSport și a doua familie a mea. Florin Caramavrov este tot aici, alături de mine, la fel de dificil, dar la fel de important. Costin Ștucan cred că nu mai trebuie să-l descriu – rar am întâlnit un om mai implicat atunci când ceva îl pasionează, îl invidiez uneori pentru asta. Andru Nenciu e omul care probabil și-ar da viața pentru ProSport și dovada că unii chiar sunt de neînlocuit. Marius Huțu acoperă impecabil practic mai multe sporturi decât există și totuși o face excelent. Sandu Enciu e meticulos, iar acum, firesc, se specializează și pe tribunale. Costin Negraru e dovada că încă apar ziariști adevărați în România. Adrian Coșteiu e descoperirea ProSport și modelul de ziarist 2.0. Cristi Voinea e jollyjoker-ul redacției. Iulian Vâlvoiu e morocănos, nu degeaba i se spune Ursul, dar e, de ani de zile, coordonatorul celui mai dificil segment din presa de sport – fotbal intern. Cătălin Mureșanu e veșnicul nemulțumit și omul care scrie prea puțin pentru cât de mult l-aș citi eu. Florin Marian e gestionarul celei mai dificile părți din fotbalul intern – Steaua – și autorul unor performanțe de invidiat în condițiile relațiilor ProSport – Steaua din ultimii ani. Cristi Scutariu și Bogdan Steriopol sunt adevărați războinici în condițiile despre care vorbeam. Victor Stoicescu este ultimul ziarist în viață care scrie despre Rapid. Daniel Remeș știe tot ce mișcă-n țară. Corina și Sorina sunt fetele care dau un alt aer paginilor noastre. Pe Alin Buzărin mi-e poate cel mai greu să-l caracterizez – cititor fiind mă enerva adesea, concurent fiind la fel, coleg fiind îi prețuiesc experiența și îi invidiez scriitura. E un sentiment ciudat să lucrezi cu același om pe care îl citeai și în urmă cu 16 ani. Mihai Andrieș e regele fotbalului mic, iar Marius ține cu el liga2.ro. Ciprian Poloni a făcut din prosport.ro site-ul nr.1 împreună cu echipa lui actuală: Cristi, Vali, Seba, Wili, Laur, Robi, Toni și Chinezu. Costin Grigoraș e artistul neînțeles al redacției, cuvântul cheie fiind artistul. Sorina Stângă e cea care știe toate fotografiile din lume. Și le arhivează pe toate. Florin, Adi, Dragoș, Alex, Bogdan, Vera sunt cea mai unită echipă pe care o cunosc – cea de la DTP. Radu Faur și Seba Tătaru țin Timișoara în viață, Daniel Lup și Dan Tăuțan acoperă toată Transilvania, Dan Duță e șeful Moldovei, iar Florin Ceaușu fotografiază Oltenia. Pe Hojda trebuie să-l cunoști ca să înțelegi de ce zic că e cel mai dus cu capul fotoreporter sportiv. Dar e și cel mai bun fotoreporter sportiv – am zis! Răzvan, Bogdan și echipa foto Mediafax completează, cu certurile de rigoare de zi cu zi, imaginea pe care v-o oferim din sport. Iar astăzi ProSport înseamnă și fluxul sport Mediafax – adică Adi, Andrei, frații Țone, Leila, Luminița, Traian, autorii celei mai riguroase surse de sport. sport.ro este aliatul nostru de neprețuit, iar Felix e cel care face asta posibil. Și tot de acolo scrie în ProSport un prieten, Mihai Mironică, la care admir curajul și atitudinea de a spune fix ceea ce crede, dar și felul în care o spune. Adăugați o mulțime de corespondenți ca să înțelegeți mecanismul prin care ProSport vine zi de zi cu cele mai bune știri din sport. Tuturor le mulțumesc prea rar, așa că o fac încă o dată acum.
Și încă n-ați auzit tot. Daniela, Adrian, Cristina, Mihai, Lucian, Vlad, Rodica, Dan, Elena, Oana, Cristina, Ionuț sunt prenume ale celor care fac posibil ca ProSport să existe. Sigur am uitat pe cineva, sper să nu se supere.
Știu că e o poveste subiectivă, poate prea romanțată, dar e povestea sinceră a ProSport-ului din punctul meu de vedere. Știu că vor fi mulți care să o conteste. Presa nu e iubită astăzi, ziariștii nici atât. Probabil însă nici nu trebuie să fie iubită. Ea trebuie să fie citită dacă își face corect meseria. Iar pentru asta garantez eu azi: ProSport a respectat și respectă meseria, chiar dacă mai și greșește! Și va respecta meseria atât timp cât va exista, adică mulți ani de-acum înainte. Sunt convins. Cu mine, cu toți cei pe care i-am enumerat, sau cu alții. Pe hârtie, pe ecran, pe net, pe facebook, pe stadioane, în săli, pe bicicletă, la alerga, la cățărat. Oriunde.
La mulți ani, ProSport!
Un cititor
VĂ‚ AȘTEPT SĂ‚ COMENTĂ‚M ÎMPREUNĂ‚ PE PAGINA DE FACEBOOK SAU PE TWITTER
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER