Costul unui bagaj suplimentar la compania aeriană aleasă de „câini” era de 50 de euro
Dinamoviștii au terminat sâmbăta trecută stagiul de pregătire din Poiana Brașov, iar ieri la prânz au decolat spre Anglia, acolo unde vor sta următoarele două săptămâni. În week-end, chiar înainte de revenirea în București, elevii lui Mulțescu au avut parte de surprize neplăcute din partea conducerii. Este vorba de condițiile în care s-a efectuat deplasarea în Albion.
Bagajul în plus costă, deci mai puține tricouri Prima surpriză catalogată drept neplăcută de către fotbaliști s-a referit la faptul că au fost nevoiți să-și facă un bagaj cât mai mic pentru Anglia. „Nu plătim bagajele în plus, vă rugăm să vă luați doar strictul necesar, pentru că sunt cheltuieli aiurea astea”, ar fi fost mesajul conducerii. „Dar dacă avem o zi liberă și vrem să ieșim prin oraș, cum facem? Ieșim în treningul de prezentare ori cu tricoul de joc?”, s-au întrebat, mai în glumă-mai în serios, unii jucători. „Lasă, mă, că îți cumperi la fața locului, doar vezi că la noi sunt bani serioși”, au răspuns, hâtru, alții. Dar de ce a luat această decizie conducerea? Mai ales că întregul stagiu de pregătire a costat în jur de 60.000 de euro? Ar mai fi contat una-două mii în plus?
Toată lumea așteaptă vânzarea lui Alexe Delegația dinamovistă a numărat, în total, 33 de persoane: 26 de jucători, plus staff-ul tehnic. Compania aeriană cu care au călătorit ieri „câinii” a stabilit un cost 50 de euro pentru fiecare persoană care aduce un bagaj suplimentar. Cel standard nu trebuie să depășească 23 de kg, în timp ce bagajul de mână costă 12 euro! Dacă toți membrii echipei ar fi adus câte o geantă în plus, atunci Dinamo trebuia să plătească minimum 1.650 de euro peste suma inițială! „Nu prea mai sunt bani la club! Toată lumea așteaptă să fie vândut Alexe, pentru că nici salariile nu ne-au fost virate în totalitate. Am luat fiecare câte 3.000 de euro, indiferent de ce salariu aveam!”, au punctat surse din vestiar. În cele din urmă, șefii s-au văzut nevoiți să plătească totuși ceva la aeroport: kilogramele în plus!
Am ales să plătim taxe pe surplusul de kiloÂgraÂme. De ce să trimitem un microÂbuz până în Anglia? Ne-a fost și teamă să nu se întâmple ca în MunteÂnegru Constantin AngheÂlache, președinte executiv Dinamo
Au refuzat să achite mingile pierdute O altă propunere cu care s-au confruntat dinamoviștii în aceste zile a fost aceea de a plăti mingile care ar fi dispărut la un antrenament. „Costă orice la un club și trebuie să fiți responsabili. Fiecare jucător va avea o minge de care va răspunde. Dacă se va pierde mingea, de către el sau de altul, atunci responsabilul va trebui să achite 100 de euro pentru cumpărarea uneia noi”, ar fi transmis șefii. Jucătorii au luat imediat atitudine și propunerea nu s-a mai pus în practică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER