Povestea posibilei campioane de la Wimbledon. Sabine Lisicki face istorie pe suprafața care a determinat-o să ia medicamente

Redactor:
Marius Hutu
Povestea posibilei campioane de la Wimbledon. Sabine Lisicki face istorie pe suprafața care a determinat-o să ia medicamente
  • Publicat:
  • Actualizat:

* Sabine Lisicki servește frecvent cu peste 190 km / h la Wimbledon, motiv pentru care i se spune și „Boom Boom Lisicki”

* Germanii sunt de părere că Sabine este urmașa de drept a celebrei Steffi Graf

Prima semifinală feminină din acest an de la Wimbledon se va disputa între Agnieszka Radwanska, numărul 4 mondial, și Sabine Lisicki (favorita nr. 23). Poloneza s-a calificat după un set deciv în partida cu Na Li, scor 7-6, 4-6, 6-2. Sabina Lisicki a ajuns în penultimul act la capătul unui succes clar, cu 6-3, 6-3 în fața estoniencei Kaia Kanepi. Dacă Radwanska a disputat o finală de Grand Slam, chiar la Wimbledon, în 2012, Lisicki s-ar afla în fața unei premiere în cazul în care ar merge mai departe.

Sabine, din aceeași generație cu Sorana Cîrstea

Pentru fanii tenisului, o calificare a polonezei în finală n-ar fi chiar așa o mare supriză. Agnieszka face parte din careul de ași al tenisului feminin și are deja o experiență destul de bogată în spate, astfel încât să ajungă mai des în fazele finale. În schimb, prezența Sabinei Lisicki în ultimul act la Wimbledon ar fi neașteptată. Cel puțin la începutul turneului puțini o creditau cu șanse la titlu, în condițiile în care a ajuns la Londra după o înfrângere pe iarbă, în sferturi (n.r. cu Riske), într-o întrecere mai mică la Birmingham. Sabine Lisicki are 23 de ani și face parte din generația Soranei Cîrstea. De altfel, prima ei finală în WTA a fost disputată tocmai în fața româncei, în 2008, la Taskent, pe care a pierdut-o. Între timp, Lisicki și Cîrstea au ajuns vecine de clasament în WTA, Sorana – locul 23, iar Sabine – locul 24. La Grand Slam-uri, Lisicki stă însă mult mai bine, va disputa la Wimbledon a doua semifinală, iar perspective sunt grozave.

De ce a urât iarba!

Într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, Sabine Lisicki mărturisea că „urăște” iarba pentru că este … alergică. Primele cinci meciuri pe această suprafață le-a și pierdut. Între timp, jucătoarea și-a tratat problema cu medicamente, iar jocul pe iarbă chiar a început să-l îndrăgească. De altfel, pe această suprafață a obținut și cele mai importante rezultate într-un Grand Slam până acum. Cu victoria de ieri a ajuns la două semifinale, dar mai are în palmares alte două sferturi de finală la Wimbledon. Procentajul victoriilor obținute la Londra a urcat spre 80%, față de celelalte trei turnee de Grand Slam, unde abia a trecut de 50%. De altfel, însumat, Lisicki a ajuns de două ori în optimi, cel mai departe, la Australian Open, Roland Garros și US Open.

Accidentările au oprit-o să intre în Top 10

Povestea nemțoaicei nu este la fel de cunoscută precum cele ale primelor jucătoare a lumii, Serena Williams, Maria Șarapova sau Viktoria Azarenka. Cariera Sabinei Lisicki a fost „dominată” de accidentări. Poate așa se explică și de ce jucătoarea n-a făcut încă saltul în Top 10, deși are toate calitățile pentru a face parte din grupul select al tenisului feminin. Atunci când lumea i-a fost mai dragă, Sabine a avut probleme. În 2010, la 20 ani, când se afla în plină ascensiune, ea a suferit o ruptură de ligamente, care a ținut-o luni bune pe margine. A acuzat, totodată, dureri la șold. Parcursul ei a fost mai mereu în salturi din cauza problemelor medicale. Dovada? Lisicki a abandonat deja în 13 ori în timpul meciurilor, din cauza problemelor medicale. O cifră destul de importantă dacă ne raportăm la vârsta ei încă fragedă.

Aproape de Serena în 2013 la Wimbledon

Serviciul este una din armele cu ajutorul căruia a reușit să facă diferența la Wimbledon, chiar și în fața reginei acestei suprafețe, Serena Williams. Loviturile cu back-handul, cât și cu forehandul sunt alte lovituri pe care le stăpânește foarte bine, însă serviciul este primordial pentru jocul lui Lisicki. De altfel, germanca are printre cele mai puternice servicii din circuit, fiind la același nivel cu Serena Williams, recunoscută pe plan mondial și la acest capitol. În trecut, Lisicki a stabilit recordul de rapiditate, cu aproape 210 km/h. În 2013 la Wimbledon, germanca are al doilea serviciu ca viteză – 196,3 km / h, fiind plasată imediat în spatele Sereni, care a servit și cu 198 km / h. Datorită serviciului ei foarte puternic, ea a primit și porecla de „Boom Boom” în 2011, tot la Wimbledon, din acest punct de vedere fiind urmașa lui Boris Becker în Germania, apelat cu același nick-name ani buni.

Antrenorul perfect? „Tata!”

În momentul de față, Lisicki are doi antrenori, pe tatăl ei, dar și pe Wim Fissete, cel care s-a ocupat în trecut de Kim Clijsters. Ultimul a fost cooptat de curând în echipă. Ca și multe alte jucătoare importante, Sabine a fost școlită în Academia lui Nick Bollettieri. Cum a descris nemțoaica colaborarea cu tatăl ei pe terenul de tenis? „Treaba a decurs foarte bine. Când ești tânără și călătorești, este greu pentru o fată să fie singură, fără părinți, ți se face dor de casă. Eu am fost norocoasă, întotdeauna am avut pe cineva din familie cu mine, iar acest lucru m-au făcut să mă simt mult mai bine. Tatăl meu mă cunoaște cel mai bine, iar dacă mă vede obosită, îmi spune să iau o pauză. Poate alți antrenori nu gândesc așa, iar tu ești nevoită să te antrenezi după un program. Cred că astfel riști și mai multe accidentări”, a afirmat Lisicki.

Germanii o compară deja cu Steffi Graf, ultima mare lor campioană la tenis. „Am făcut câteva antrenamnet cu ea în Las Vegas. Este o femeie fantastică. Îmi pare rău că nu am prins-o în circuit, am văzut mai multe meciuri ale ei la televizor. A fost o jucătoare fantastică pentru tensiul german”, a declarat, în urmă cu ceva timp Lisicki.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×