Cristea: „E urât ce face Mulțescu”

Cristea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Atacantul i-a răspuns antrenorului după ce acesta a spus din nou, la finalul meciului amical
cu Livingston, 3-0, că Andrei va pleca de la Dinamo.

*Mulțescu a declarat că a fost nevoit să-l titularizeze pe Andrei Cristea (29 de ani) deoarece jucătorul era urmărit de mai mulți impresari.

„Am început cu Andrei Cristea pentru că am înțeles că trebuie să-l vadă cineva. Nu m-am răzgândit în privința lui, nu rămâne la Dinamo”, a fost declarația lui Gigi Mulțescu, la puține minute după ce „câinii” s-au impus, 3-0, în fața divizonarei secunde din Scoția, Livingston.  Vorbele tehnicianului nu i-au căzut foarte bine jucătorului, iar ieri, acesta a reacționat. „Mă deranjează ceea ce spune despre mine, nu poate dânsul să îmi impună mie să plec. Este urât așa ceva! Dânsul este acum antrenor, însă poate mâine nu va mai fi. Eu nu plec!”, a spus vârful pentru Dolceport.

Refacere cu bere

Dincolo de această sămânță de scandal, dinamoviștii au oferit ieri imaginea zilei. După ce au fost „storși” de Mulțescu la primul antrenament al zilei, preparatorul fizic a adus mai multe beri reci pe care le-a împățit jucătorilor. „Le folosiți în loc de gheață, iar apoi puteți să beți”, a fost sfatul lui Dorel Chiriac. Singurul care nu a înțeles mesajul a fost Pape Abdoullaye, care a dat a încercat să desfacă doza. Senegalezul a fost oprit imediat de antrenor, spre amuzamentul colegilor săi.

Îi transmit domnului Mulțescu faptul că mai am doi ani de contract
Andrei Cristea, atacant Dinamo

Eu sunt principala grijă?! Vreau liniște și să fim mai puternici
Andrei Cristea, atacant Dinamo

Cristea s-a lăsat influențat de un articol din presă, fără a studia atent declarațiile mele televizate. A fost o situație neplăcută, îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar eu nu am vrut să fac altceva decât să îl ajut.
Gheorghe Mulțescu, antrenor Dinamo
 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul Patriziei Cormos, tânăra de 20 de ani prinsă de viitură
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul…
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Actrița care suferă de scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Actrița care suferă de scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×