Biletele pentru Supercupa României-Timișoreana dintre Steaua București și Petrolul Ploiești vor fi disponibile spre vânzare la casele de la Arena Națională începând de luni, informeză frf.ro.
Suporterii Stelei își vor putea achiziționa bilete, luni și marți între orele 11.00-20.00 de la casa din strada Pierre de Coubertin, în timp ce în ziua meciului acestea vor putea fi achiziționate din Bulevardul Basarabia până la ora de începere a meciului.
Fanii Petrolului își vor putea achiziționa tichete de acces doar de la Stadionul Ilie Oană din Ploiești până în ziua meciului inclusiv. Acestea nu vor fi disponibile la vânzare la Arena Națională.
Spectatorii neutri vor avea case disponibile în Bulevardul Basarabia și strada Maior Coravu.
Prețurile biletelor sunt următoarele: VIP 1 – 600 de lei, VIP 2 – 400 de lei, tribuna vest, inel II – 150 de lei, tribuna vest, inel III – 50 de lei, tribuna est, inelele I și II – 60 de lei, tribuna est, inel III – 40 de lei.
Porțile stadionului vor fi deschise, miercuri, la ora 18.30, meciul urmând să înceapă de la ora 20.45.
Accesul suporterilor Stelei în stadion se va face numai prin poarta din Bulevardul Basarabiei, iar accesul fanilor Petrolului numai prin poarta din strada Pierre de Coubertin.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER