Partida dintre Steaua și Petrolul Ploiești, din Supercupa României, a debutat cu un moment de reculegere în memoria lui Mircea Mihail, fostul șef al Direcției de Organizare din cadrul FRF. Acesta a decedat de curând, la vârsta de numai 54 de ani.
Fanii prezenți pe Arena Națională miercuri seară au ținut însă ca acest moment să fie dedicat și suporterului petrolist decedat cu câteva ore înaintea partidei, când a căzut din trenul ce-i aducea pe prahoveni la București.
Din același motiv, suporterii Petrolului, altfel unii dintre cei mai activi și mai frumoși din România, au amânat timp de cinci minute desfășurarea de forțe pregătită pentru marele meci, tocmai pentru a onora memoria suporterului trecut în neființă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER