Trei titluri, 16 victorii din 17 posibile și 180.000 de dolari în cinci săptămâni. Acestea sunt cifre fără precedent în istoria tenisului feminin românesc până să apară în lumina reflectoarelor Simona Halep. Jucătoarea din Constanța a dat ieri încă o lovitură în Ungaria, câștigând al treilea turneu din carieră după cele de la Nurnberg și s’Hertogenbosch, din luna iunie. După o semifinală în care a eliminat-o pe Alexandra Cadanțu, Simona a învins-o în disputa pentru titlu pe austriaca Yvonne Meusburger, cu 6-3, 6-7, 6-1. Setul cedat în finală a fost și singurul pierdut de Halep pe întreaga durată a turneului din Budapesta. Ingredientele ultimului succes? „Tot mai multă încredere, matură în joc, stăpână pe lovituri, alt tenis, de cea mai bună calitate”, ne-a detaliat Andrei Mlendea, antrenorul jucătoarei.
Salt de 43 de locuri în două luni
Progresul Simonei Halep în ultimele două luni este deja impresionant, probabil că nici ea nu și l-a imaginat. De altfel, chiar jucătoarea a declarat și în timpul turneului de la Budapesta că trăiește un vis. Din punct de vedere scriptic, românca a reușit în numai două luni și două zile un salt de 43 de poziții în ierarhia WTA, într-o zonă în care nu se mai urcă foarte lejer, până pe locul 23. „Știam că joacă la un nivel foarte înalt, dar să ajungă atât de repede în Top 25 chiar nu s-a așteptat nimeni”, a susținut Andrei Mlendea.
Pe 13 mai, chiar în săptămâna în care a început să înșire victoriile în fața celor mai bune jucătoare ale lumii la Roma, Halep se situa pe locul 64. De la „resetul” dat în capitala Italiei, eleva lui Andrei Mlendea a jucat o semifinală cu Serena Williams și a câștigat trei titluri, performanțe în urma cărora atinge cea mai bună clasare a unei reprezentante după perioada Spârlea – Dragomir. Într-un clasament al anului, Simona a făcut deja pasul în Top 20, până pe locul 18, însă probabil că nu va mai trece mult până când va fi la același nivel și în ierarhia pe baza căreia se fac intrările la turnee. Până la sfârșitul anului, ea mai are de apărat numai 337 de puncte.
Halep și-a făcut, în schimb, apariția între primele jucătoare ale lumii într-o altă ierarhia, cea a numărului de trofee adunate în 2013. Românca a urcat pe locul 2 cu titlul din Ungaria, după Serena Williams, care are deja 6 turnee câștigate. În spatele ei sunt Azarenka, Șarapova sau Radwanska, care au doar câte două titluri în 2013. Într-o asemenea companie, povestea Simonei continuă, săptămâna aceasta la Bastad (Suedia), unde are statut de favorită, numărul 2 după Serena Williams.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER