Treizeci și trei de cluburi valorează peste un miliard de dolari fiecare, potrivit unei analize a revistei americane Forbes, cele mai importante grupări fiind din fotbal, Real Madrid (3,3 miliarde de dolari), Manchester United (3,17 miliarde de dolari) și FC Barcelona (2,6 miliarde de dolari).
Media valorii celor 50 de cluburi este de 1,23 miliarde de dolari, în creștere cu 16 la sută față de anul trecut. În acest an, 33 de cluburi valorează peste un miliard de dolari, față de 24 anul trecut. În urmă cu doi ani, niciun club nu valora mai mult de două miliarde de dolari, în prezent fiind cinci care au depășit acest prag.
În clasamentul Forbes se află 30 de echipe de fotbal american, șapte de fotbal (Real Madrid, FC Barcelona, Manchester United, Arsenal Londra, Bayern Munchen – locul 12, 1,309 miliarde de dolari -, AC Milan – locul 37, 945 de milioane de dolari – și Chelsea Londra – locul 40, 901 milioane de dolari), șapte din Major League Baseball, trei din National Basketball Association (New York Yankees – locul 23, 1,1 miliarde de dolari – Los Angeles Lakers – locul 31, 1 miliard de dolari – și Chicago Bulls – locul 47, 800 de milioane de dolari), două din Formula 1 (Ferrari – locul 21, 1,15 miliarde de dolari – și McLaren – locul 47, 800 de milioane de dolari) și una din National Hockey League (Toronto Maple Leafs, locul 31 cu 1 miliard de dolari).
Clasamentul Forbes este întocmit anual începând cu 1998. Topul este realizat în funcție de evaluările făcute de redactorii revistei în NFL, NHL, NBA, MLB, fotbal, Nascar și Formula 1.
Real Madrid este cel mai valoros club din lume, fiind evaluat la 3,3 miliarde de dolari, după ce a depășit pe Manchester United, liderul de anul trecut.
Gruparea madrilenă a avut cele mai mari încasări în sezonul 2011/2012, 650 de milioane de dolari, acestea crescând cu peste 62 la sută în ultimii trei ani.
Real Madrid a semnat contracte de sponsorizare foarte avantajoase, urmând să primească 42 de milioane de dolari anual de la adidas și 39 de milioane de dolari pe an de la compania aeriană Emirates, înțelegerea fiind valabilă pentru următoarele cinci sezoane.
Totodată, Real dorește să renoveze Stadionul Santiago Bernabeu pentru 320 de milioane de dolari, ceea ce ar face ca veniturile să crească cu 60 de milioane de dolari anual până în 2018.
Clubul condus de Florentino Perez este deținut de 93.000 de membri, care plătesc o taxă anuală de 195 de dolari. Real Madrid ocupă locul 2 la nivel mondial în ceea ce privește numărul de membri, el fiindepășit de clubul de fotbal american, Green Bay Packers, care are 364.000 de acționari.
Pe locul doi în clasamentul întocmit de Forbes se află campioana Angliei, Manchester United, care este evaluată de 3,17 miliarde de dolari. Acțiunile clubului au crescut cu 23 la sută din august 2012, iar anul trecut United a semnat un parteneriat cu producătorul american de autovehicule Chevrolet, care îi va aduce 559 de milioane de dolari în următorii șapte ani.
Totodată, baza de pregătire se va numi Aon, după ce firma de asigurări și-a dat acordul să plătească 200 de milioane de dolari în următorii opt ani. În total, Manchester United are 32 de sponsori. În top 50 cele mai valoroase cluburi, familia Glazer deține două cluburi, Manchester United și Tampa Bay Buccaneers (fotbal american, locul 28, 1,03 miliarde de dolari).
Podiumul este completat de campioana Spaniei, FC Barcelona, care este evaluată la 2,6 miliarde de dolari, în timp ce veniturile anuale se ridică la 613 milioane de dolari. Gruparea catalană are cei mai mulți fani pe facebook și Twitter, în total 61 de milioane de oameni urmărind noutățile despre club. FC Barcelona are mai mulți fani pe rețelele de socializare decât cele mai bogate 30 de cluburi de fotbal american împreună.
Primul club din afara fotbalului care apare în top este New York Yankees (baseball), care ocupă locul 4, cu o evaluare de 2,3 miliarde de dolari. Clubul din Bronx a generat venituri de 330 de milioane de dolari în ultimul sezon din tichetele vândute. Totodată, drepturile de televizare încasate de New York Yankees vor crește până în 2042 de la 85 de milioane de dolari la 350 de milioane de dolari anual.
Echipa de fotbal american Dallas Cowboys, ocupă locul cinci în clasament, cu 2,1 miliarde de dolari.
Primele zece poziții din Top 50 realizat de Forbes sunt ocupate de următoarele grupări:
1. Real Madrid (fotbal) – 3,3 miliarde de dolari
2. Manchester United (fotbal) – 3,17 miliarde de dolari
3. FC Barcelona (fotbal) – 2,6 miliarde de dolari
4. New York Yankees (baseball) – 2,3 miliarde de dolari
5. Dallas Cowboys (fotbal american) – 2,1 miliarde de dolari
6. New England Patriots (fotbal american) – 1,635 de miliarde de dolari
7. Los Angeles Dodgers (baseball) – 1,615 miliarde de dolari
8. Washington Redskins (fotbal american) – 1,6 miliarde de dolari
9. New York Giants (fotbal american) – 1,468 de miliarde de dolari
10. Arsenal Londra (fotbal) – 1,326 miliarde de dolari.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER