Dinamo este aproape de a transfera doi tineri jucători. Andreas Calcan (19 ani, mijlocaș ofensiv) și Octavian Ursu (18 ani, atacant) sunt foarte aproape de a semna contracte cu gruparea din „Ștefan ce Mare”.
Așa cum ProSport a anunțat, „câinii” îi vor pe doi dintre cei mai râvniți juniori din România. Celor doi le-au fost propuse contracte noi de către cei de la Universitatea Cluj, dar fotbaliștii au declinat oferta.
„Li s-a propus prelungirea contractului, dar au refuzat. Eu am fost primul care le-am spus că ar trebui să aibă continuitate, iar un mediu în care să evolueze cum au avut aici nu cred că vor mai avea. Calcan cred că e pregătit să joace în Liga I, Ursu nu sunt convins. Poate că va fi noul Alexe, dar pe la 22 de ani”, a declarat Călin Sălăgean, antrenorul puștilor.
Dinamo are drept obiectiv crearea unei echipe competitive, dar tinere. Finanțatorul Ionuț Negoiță a precizat astăzi că gruparea alb-roșie nu va mai transfera niciun jucător trecut de 24 de ani.
„Vreau să promovăm tinerii și i-am cerut acest lucru domnului Mulțescu. Am impus de asemenea ca orice jucător care vine să nu depășească 24 de ani”, a declarat Ionuț Negoiță în cadrul unei conferințe de presă. „Vreau să alcătuiesc o echipă competitivă din ceea ce am. Sunt foarte mulți jucători tineri”, aprecizat și Mulțescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER