Cornel Dinu este dezamăgit, după ce ACS Poli Timișoara a învins-o cu 2-0 pe Dinamo, în primul meci al sezonului, însă îi găsește scuze lui Gigi Mulțescu. Fostul antrenor al „câinilor” susține că este foarte dificil să formezi o echipă redutabilă în condițiile în care a fost pus Mulțescu.
„Orice început este greu, orice reformă presupune durere. Am trecut și eu prin purgatorii de genul ăsta. Sunt surprins că s-au schimbat pozițiile unor jucători. Dacă Matei a confirmat în partea dreaptă, îl lași acolo. Este greu pentru Gigi, într-un timp destul de scurt, e foarte greu să faci o echipă peste noapte. A fost o echipă modestă care a dominat-o pe Dinamo astăzi”, a declarat Cornel Dinu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER