ACS Poli Timișoara a reușit să câștige cu Dinamo aseară în primul meci al campionatului. Săgeata Năvodari, o altă echipă nou-promovată, a izbutit să obțină toate punctele.
Aflată la debut în Liga I, formația condusă de Tibor Selymeș a învins cu 1-0 pe Gaz Metan Metan Mediaș. Antrenorul trupei din Năvodari spune că e foarte importantă această victorie în economia luptei pentru salvarea de la retrogradare.
„Sunt foarte importante aceste puncte, orice punct contează pentru că luptăm pentru rămânerea în prima ligă. Ne-am organizat foarte bine. Nu m-am temut de acest joc, dar știam că Gazul are o echipă bună. Am făcut un pas important pentru mine prin venirea aici, am reintrat în circuit”, a declarat Selymeș la DolceSport.
Cristi Dulca afirmă că rezultatul de astăzi poate fi pus pe seama numeroasele absențe, dar precizează că este sigur că Gaz Metan își poate îndeplini obiectivul.
„Trebuie să strângem rândurile și să vedem unde am greșit. În a doua repriză am făcut un joc prost, am primit gol la singura lor ocazie. Multe de schimbat nu sunt, trebuie schimbată doar atitudinea. Azi am jucat fără atacanți. Obiectivul nostru este locul 7, sperăm să-l îndeplinim”, a declarat Cristi Dulca la DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER