Deivydas Matulevicius este de acord cu Marin Condescu și afirmă că Pandurii poate produce surpriza în campionat.
Atacantul prefațează întâlnirea de mâine cu Levadia Tallinn. Lituanianul nu crede că vecinii din Estonia pot produce surpriza la Târgu Jiu
Pregătit pentru returul cu Levadia? Da, foarte. Am muncit zi de zi tare și cu toții avem forțe proaspete să trecem mai departe.
Câte goluri ai păstrat pentru mâine? (râde) Eu sper cât mai multe, dar nu contează așa de mult cine marchează, ci să câștigăm.
Cunoști fotbalul baltic. Crezi că Levadia poate face o surpriză? Nu cred. Într-o săptămână nu aveau ce să schimbe foarte mult, iar echipa nu este atât de puternică. Ei se vor retrage în defensivă așteptând un contraatac, dar noi îi vom bloca și sperăm să nu luăm gol.
La Tallinn, în tribune, a fost și familia ta. Te-a emoționat acest lucru? Da, am fost foarte emoționat. Joc fotbal pentru soția, fiica mea și părinții mei. Nu mi-am mai văzut copilul de două luni și îmi era foarte dor de toți. Păcat că n-am putut să marchez atunci. La sfârșit mi-au dat și lacrimile de bucurie că-i văd pe toți la un meci de-al meu.
Nu prea dai interviuri. Ne poți face o caracterizare a fotbalistului Matulevicius? Sunt un om normal, nu fac excese, nu ies din tiparele sportivului profesionist. Îmi fac treaba cât pot de bine și mă preocup întotdeauna de tot ce ține de familie.
Care este diferența dintre fotbalul românesc și cel baltic? Sunt foarte multe. Aici totul este competitiv, se pune preț pe fotbal, pe performanță. În Lituania, fotbalul nu mai este important, se investește în baschet, oamenii nu mai vin la meciuri, iar după părerea mea, e greșit. Sunt bucuros că am plecat către o echipă dintr-un fotbal mult mai puternic.
Are Pandurii puterea să se lupte la titlu? Da, dacă muncim la fel de mult ca anul trecut, putem să emitem din nou pretenții de podium și de ce să nu sperăm la primul loc?
Asistență – S-au vândut 2.000 de bilete Meciul gorjenilor cu Levadia Tallinn readuce spectatorii pe stadionul din Târgu Jiu. Eugen Pârvulescu, președintele executiv al oltenilor, a contabilizat după închiderea caselor de bilete aproximativ 2.000 de tichete vândute. Conducerea speră ca până în ziua meciului, toate cele 8.000 de tichete tipărite pentru aceast meci să fie vândute. Prețurile acestora sunt următoarele: 15 lei la peluze, 25 de lei la tribuna I-a și a II-a, 35 de lei la tribuna 0. (Adrian ALBU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER