Rapid a rămas în Liga I în ultimul moment, giuleștenii disputând un meci de baraj cu Chiajna cu o săptămână înainte de startul noului campionat. Dată fiind această situație, noii patroni ai clubului și-au asumat ca acest sezon va fi unul de sacrificiu, în care echipa se va reconstrui.
Nae Manea spune însă că toate sezoanele vor fi unele foarte grele pentru clubul vișiniu dacă nu vor veni și alți investitori lângă cei doi oameni de afaceri care au preluat formația.
„Îi cunosc foarte bine pe Cristescu și Zamfir, sunt doi rapidiști înfocați, dar să înțelegeți că nu au nivelul lui Copos. Ei au bani să țină echipa doar așa cum este acum. Însă eu sunt sigur că la Rapid vor veni și alți oameni. Nu le va fi ușor, pentru că sunt niște datorii, dar cel puțin le-au dat banii jucătorilor. Nu cred că Rapid se va bate la retrogradare. Nu vor avea performanțele din trecut, dar și în anii în care s-au luat cele două titluri, asta s-a făcut cu investiții foarte mari”, a declarat Nae Manea la Sport Total FM.
Rapid a pierdut meciul de debut cu 1-2 în deplasarea de la Vaslui. În această seară, rapidiștii primesc vizita Viitorului Constanța într-o partidă programată să se dispute la ora 19:00. Meciul poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER