Dinamo poate primi un ajutor de ultim moment din partea celor de la Udinese. Clubul italian vrea să-l împrumute din nou pe Gabi Torje și de această dată vor să-l trimită în România.
Potrivit Gazzetta dello Sport care se bazează pe informațiile oferite de Cristiano Giaretta, directorul sportiv al lui Udinese, italienii sunt dispuși să-l cedeze pe Torje la Dinamo, sub formă de împrumut. În aceeași situație cu românul se află și fundașul algerian Essaïd Belkalem care va fi trimis la Watford.
Mijlocașul român a fost achiziționat de Udinese pe 30 august 2011, Torje semnând un contract pe cinci sezoane cu italienii. Stagiunea trecută a fost împrumutat la Granada unde a jucat 34 de partide și a înscris 3 goluri. O dată cu revenirea în Italia, Torje spera să prindă un loc în echipa lui Francesco Guidolin, însă tehnicianul italian i-a distrus repede speranțele, neincluzându-l în lotul pentru cupele europene.
Un impediment în calea mutării anunțate de italieni este reprezentat de salariul jucătorului. Aproximativ 35.000 de euro pe lună este salariul lui Torje la Udinese, iar o revenire la Dinamo poate fi posibilă doar dacă italienii acoperă cea mai mare parte din această sumă.
21 de meciuri și 2 goluri a reușit Torje la Udinese
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER