Chiar dacă Dinamo Arena nu are șanse să se umple nici măcar pe jumătate la meciul cu Steaua, din turul trei preliminar al Ligii, gruzinii au avut parte de o surpriză la antrenamentul din această săptămână.
Cei mai fanatici dintre fani – aproximativ 100 de suporteri – au făcut o atmosferă electrizantă la ședința de pregătire a lui Dinamo, din această după-amiază.
Încărcați probabil de elanul suporterilor, fotbaliștii au devenit extrem de încrezători în ceea ce privește șansele în disputa contra campioanei României.
Xisco, starul absolut al lui Dinamo, a ajuns la 32 de ani, dar trăiește parcă o a doua tinerețe la Tbilisi; în sezonul precedent, acesta a înscris de 24 de ori în 28 de meciuri, iar în „dubla” cu Streymur a făcut-o de două ori, câte o dată în fiecare partidă.
La conferința de presă de după antrenament, fostul jucător al Valenciei a explicat de ce formația lui Reghecampf va avea viață grea în dubla cu trupa lui Uhrin.
„Cred că e momentul nostru, publicul are un rol important. E foarte dificil, însă, Steaua e puternică, are jucători importanți. Oricum, consider că e cazul să facem ceva important în Europa.„, a explicat fotbalistul.
Partida Dinamo Tbilisi – Steaua este mâine, de la ora 19:00, în direct pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER