Steaua a reușit un rezultat excelent, aseară, la Tbilisi, care i-a asigurat în proporție mare calificarea în play-off-ul Ligii. Partida a fost rezolvată de Gabi Iancu, fotbalist care, intrat după pauză în locul lui Stanciu, a schimbat total fața jocului.
Criticat de mulți pentru tupeul pe care îl are și pentru faptul că nu a dat randamentul scontat încă de la început, fotbalistul pe care Hagi îl compară cu Raul a dat seama talentului său, marcând prima sa dublă în tricoul roș-albaștrilor.
„Sunt foarte bucuros că am marcat, dar mai bucuros sunt că echipa s-a impus și ne-am făcut viața ușoară pentru returul de la București„, a spus Iancu, la DigiSport.
La final, toți ochii au fost ațintiți către Iancu, însă Latovlevici, un fotbalist extrem de cerebral, a ținut să îl aducă pe acesta cu picioarele pe pământ.
„Trebuie să mai dea goluri, e abia la început. Acum ne gândim la retur, trebuie să marcăm și pe Național Arena„, a fost replica fundașului stânga.
Szuakala l-a remarcat pe „Tătă”
În schimb, Lukasz Szukala a ținut să îl gratuleze în primul rând pe Tătărușanu, care, prin parada sa de la penalty, a turnat plumb în picioarele gruzinilor.
„Noi știm cât de bun e Tătărușanu și avem încredere în el. Ne-ar fi fost greu la 0-1. Acum așteptăm returul, sper să obținem un rezultat similar„, a spus Lukasz Szukala pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER