FC Botoșani și Săgeata Năvodari au încheiat la egalitate derbyul nou promovatelor. Meciul a fost unul modest, cu o primă repriză în care fotbalul a lipsit și cu o repriză secundă în care ambele formații au marcat câte un gol.
Debutul partidei a fost unul modest. În primele 15 minute niciuna dintre cele două formații nu și-a creat vreo ocazie important de gol. Ambele formații păreau mai interesate să țină mingea cât mai departe de propria poartă. Prima șansă de a marca i-a aparținut lui Marius Croitoru, în minutul 18, dar acesta a șutat din interiorul careului mult peste poartă. Au urmat minute bune în care nu s-a jucat aproape nimic. Cele două echipe parcă au uitat că sunt în liga I și au evoluat ca liga a II-a. Pe finalul primei, jucătorii echipei FC Botoșani și-au adus aminte că joacă pe teren propriu și au forțat deschiderea scorului dar Hadnagy s-a dovedit neinspirat. Săgeata Năvodari putea deschide scorul în minutul 43, la prima ocazie de gol. Vezan a centrat de pe stânga iar Roman a reluat slab din interiorul careului. Faza s-a repetat două minute mai târziu la cealaltă poartă cu Patache pe post de servant și Cârjan autorul ratării. După 45 de minute, FC Botoșani și Săgeata Năvodari erau la egalitate, scor 0-0.
Repriza a doua a început practic de la scorul de 1-0 pentru FC Botoșani. Cârjan a profitat de o greșeală de marcaj a fundașilor de la Săgeata, i-a luat fața lui Panagopouos și a marcat din interiorul careului mic. Imediat după primirea golului, Săgeata Năvodari a ieșit mai mult la joc. Selymes i-a scos pe Iordache și Roman și i-a introdus pe teren pe Valeriu Lupu și Sorin Chițu. Deși au avut mai mult posesia mingii, cei de la Năvodari nu au reușit să-și creeze mari oacazii la poarta lui Curileac. Cristi Popovici a renunțat la intențiile ofensive și îl înlocuitește pe atacantul George Cârjan cu mijlocașul defensiv George Taban. Mutarea tehnicianului nu s-a dovedit foarte inspirată deoarece oaspeții s-au apropiat tot mai mult de poarta lui Curileac în timp ce FC Botoșani abia mai reușea să treacă de centrul terenului. În minutul 87 Săgeata avea să reușească egalarea prin Valeriu Lupu care a marcat cu capul din interiorul careului. O contribuție importantă la gol a avut-o și portarul botoșănean Vasile Curileac care a ieșit greșit pe centrare. După ce s-au văzut egalați, botoșănenii au ieșit la joc dar nu au mai reușit să marcheze.
Sursa foto: Dan Hritcu și Dragoș Hritcu
ECHIPELE DE START
FC Botoșani (4-4-2): 13. Curileac – 19. Patache, 6. R. Tincu, 21. I. Ursu, 20. Fl. Acsinte – 17. Codoban, 8. Croitoru, 10. Vașvari (cpt), 11. Vraciu – 80. Hadnagy, 9. Cârjan. Rezerve: 22. Perianu, 4. Taban, 5. Maghici, 7. I. Matei, 13. S. Ghinga, 14. M. Tănasă, 24. C. Dinu. Antrenor: Cristian Popovici
CLICK AICI PENTRU COMETARIUL LIVE-TEXT AL PARTIDEI FC BOTOȘANI – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI
Săgeata Năvodari (4-4-2): 1. Panagopoulos – 77. Peteleu, 23. Fl. Popa (cpt), 28. Munteanu, 20. I. Filip – 10. Vezan, 19. Muzac, 17. Florean, 29. V. Dinu – 30. Iordache, 9. M. Roman. Rezerve: 22. Gordin, 12. S. Chițu, 11. Tigoianu, 5. V. Apostol, 6. I. Ghinea, 7. Chiacu, 4. V. Lupu Antrenor: Tibor Selymes.
Arbitri: Iulian Dima (București) – Mircea Grigoriu (București), Ciprian Danșa (Oradea)
Observatori: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea), Marcel Lică (Constanța)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER