Șefii lui Dinamo și cei ai Stelei au încheiat ieri protocolul pentru derby. Dacă până acum oaspeții aveau la dispoziție 2.750 de bilete, în tribune va fi, duminică, un număr dublu de fani ai roș-albaștrilor
„Câinii” ar fi vrut să le ofere mai multe tichete rivalilor, însă aceștia au cerut numai 5.000
Derby-ul de duminică va fi unul special în tribune. Pentru prima oară pe Național Arena, raportul numeric dintre cele două galerii va fi mult mai echilibrat.
Cum era până acum Spre indignarea ultrașilor, dar și în dezavantajul unui spectacol mult mai frumos pe stadion, oaspeții primeau 5 % din capacitatea stadionului. Cu spațiile de siguranță, vizitatorilor le reveneau 2.750 de bilete, mult prea puține față de cerere.
Cum va fi acum La cererea celor două galerii, conducerile cluburilor au negociat zilele trecute o nouă înțelegere privind reciprocitatea. Ultrașii ar fi vrut peluză contra peluză, însă până la urmă s-a ajuns la 5.000 de bilete. „Câinii” spun că ar fi vrut să le ofere mai multe tichete rivalilor, însă aceștia au cerut numai 5.000. Astfel, la retur, dinamoviștii vor avea la dispoziție același număr.
4.900 de bilete vândute online De ieri, conducerea lui Dinamo a pus în vânzare biletele și la case. Săptămâna trecută, acestea au putut fi comandate doar online, iar prin acest sistem s-au vândut 4.900 de unități. Până vineri, biletele la derby se vor vinde la casele stadionului Dinamo (11:00-19:00), iar începând de vineri, acestea vor fi comercializate și la Național Arena, programul fiind același.
Fanii dinamoviști care își vor cumpăra bilet la peluză vor primi un fular gratis la intrarea în stadion
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER