Radu Mărculescu, un român care a petrecut 8 ani în lagărele sovietice, după ce a fost luat prizonier la Stalingrad, și alți 6 în cele românești, a descris în cartea sa, „Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”, ce înseamnă o grevă a foamei. Se întâmpla în decembrie 1946, la Usciora, zis și Gaura Dracului, unde 41 de ofițeri români au decis să protesteze față de scoaterea lor la muncă, în condiții inumane, contrar convențiilor internaționale privind prizonierii de război.
PRIMA ZI „Prima zi – care e deosebit de grea – ne-am petrecut-o întinși pe crăci în conversații banale, cu evitarea, printr-un consens tacit, a oricăror discuții având ca subiect greva”
ZIUA A DOUA „Aceeași destindere și calmă așteptare din partea noastră”
ZIUA A TREIA „Întinși pe crăci, discutam despre orice în afară de grevă și afișam același calm și aceeași indiferență de până atunci, sub care căutam să camuflăm ruina progresivă a fiziologiei noastre sub agresiunea foamei și a hipotermiei. Doar un involuntar rictus de durere sau opacitatea privirii trădau mizeria lăuntrică de sub masca afișată. (…) În ciuda mizeriei din jur și din noi, spiritul străjuia la mare înălțime. Aceasta era forța care, în apa neagră a evenimentelor în care înotam, ne ținea sus, sus, la suprafață”
Totuși, în seara celei de-a treia zi, unul dintre căpitani a început să-și exprime cu voce tare îndoielile legate de justețea grevei.
ZIUA A PATRA „A patra zi (Ajunul Crăciunului): Durerile foamei cedaseră locul slăbiciunilor și amețelilor. Câți ne mai încumetam să părăsim așternutul mergeam clătinându-ne și ținându-ne de stâlpii paturilor. (…) Colonelul Hagiopol avea febră și tușea. Colonelul Stelică Dumitriu avea frisoane. Hipotermia completa subnutriția și…bătrânețea. Amândoi, cu stoicism, ne interziseră să cerem pentru ei asistență medicală. Alți doi colonei, Cojan și Marțian , cu pulsurile sub 30 , zăceau alături, într-o stare de semiconștiență. În momentele de tăcere din baracă , se detașau ritmuri de respirație înecate de tuse, horcăieli, gemete, într-un cuvânt, coloana sonoră a unui spital de război cu răniți agonici”
Un colonel NKVD este trimis de autoritățile sovietice la Usciora să investigheze greva foamei. În noaptea de Crăciun, ofițerul i-a confruntat pe prizonieri în baraca lor, însă, după o discuție tăioasă, a ieșit în strigătele românilor „Vrem să murim!”Â
ZIUA A CINCEA „Fraților, am câștigat, tună Cotea cu vocea lui de bas. (…) Suntem eliberați din robia muncii”.
Într-un document semnat de colonelul NKVD, ofițerii români erau „decăzuți din onoarea de a munci pentru autoritatea sovietică”, o formulă care masca victoria obținută de români prin greva foamei.
„Brigăzile ungurești și nemțești, scoase la lucru – în ciuda sărbătorii, deliberat ignorat de administrație – se apropiau încet și cu resemnare de poartă, pentru a începe o zi obișnuită de muncă silnică. Dar noi ne plimbam țanțoși și făloși, ca pe Corso, etalându-ne ostentativ libertatea și dezinteresul față de tot ce înseamnă munca de lagăr”.
Evident, cei 19 suporteri rapidiști care fac greva foamei nu au aura martirilor din cartea regretatului profesor Mărculescu. Gestul lor de protest pentru o pasiune, fotbalul, poate și va fi interpretat ca naiv, ridicol, fals, inconștient sau inutil, iar greviștii vor fi făcuți farsori, țigani, șomeri, nebuni, pierde-vară sau, în cel mai fericit caz, idealiști. Ce nu merită acești bărbați este să fie folosiți sau, și mai rău, ignorați în protestul lor. Probabil că Dragomir și Sandu nu vor renunța la posturi din cauza unei mâini de oameni înfometați, dar fiecare minut în care glicemia suporterilor se prăbușește periculos e un minut pierdut de șefii fotbalului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER