Tenismenul britanic Andy Murray, locul 2 ATP, a fost eliminat, joi, în optimile de finală ale turneului Masters 1000 de la Montreal, de sportivul leton Ernests Gulbis, locul 38 WTA, cu scorul de 6-4, 6-3.
Anterior, Murray mai jucase de cinci ori cu Gulbis și câștigase de fiecare dată. Acesta a fost prima competiție la care a participat sportivul britanic după ce a câștigat, în urmă cu o lună, turneul de la Wimbledon.
Gulbis va evolua în faza următoare împotriva canadianului Milos Raonici, locul 13 ATP, care l-a eliminat pe argentinianul Juan Martin del Potro, locul 7 ATP.
Sârbul Novak Djokovici, locul 1 ATP, și Rafael Nadal, locul 4 ATP, au obținut calificarea în sferturile de finală. Liderul mondial a trecut în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-4, de uzbekul Denis Istomin, locul 66 ATP, iar jucătorul spaniol l-a învins, cu scorul de 7-6 (5), 3-6, 6-4, pe polonezul Jerzy Janowicz, locul 18 ATP.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER