Cu mai puțin de o lună rămasă până la încheierea perioadei de transferuri în Europa, PSG nu se oprește din achiziții și vrea să îl aducă în capitala Franței și pe starul lui Newcastle, Yohan Cabaye (27 de ani), informează goal.com.
Antrenorul grupării pariziene a recunoscut în Le Parisien că nu a renunțat în nicio clipă la aducerea mijlocașului „coțofenelor”.
„E un jucător extraordinar și încă mă gândesc la el. Am înțeles că și Tottenham dorește să-l transfere. Acum e între Newcastle, Tottenham și Paris, dar eu sper ca Yohan să se joace la un club mare din septembrie”, a spus Blanc.
Conform presei din Anglia, cei de la Newcastle știu de interesul manifestat pentru mijlocașul francez și cer pentru un transfer al acestuia nu mai puțin de 30 de milioane de euro.
10 goluri în 60 de meciuri în Premier League a marcat Cabaye pentru Newcasle
Peste 90 de milioane de euro au plătit cei de la PSG pentru transferurile din această vară: Edinson Cavani (Napoli), Maquinhos (AS Roma) și Lucas Digne (Lille).
Peste 120 de milioane de euro ar putea fi suma investită în transferuri de PSG dacă Yohan Cabaye va ajunge la Paris pentru 30 de milioane de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER