După ce au ajuns la un acord cu familia lui Cătălin Hîldan în ceea ce privește utilizarea imaginii Unicului Căpitan pentru pe produsele promoționale ale clubului, conducerea dinamovistă a organizat și un moment special înainte de fluierul de start al derby-ului cu Steaua.
Astfel, Ionel Dănciulescu, singurul fotbalist din lotul „câinilor” care a apucat să joace alături de Hîldan, i-a înmânat în mod simbolic fratelui acestuia, Cristi, tricoul cu numărul 11, retras după decesul căpitanului dinamovist. Alături a fost și nepotul Unicului Căpitan, care poartă același nume ca unchiul său, Cătălin.
De altfel, și coregrafia pregătită de fanii roș-albi l-a avut ca personaj principal pe același Cătălin Hîldan, alături de Florea Dumitrache, altă glorie a „câinilor” plecată dintre cei vii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER