„Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, spunea Silviu Brucan în 1990. După doi ani de la profeția celui numit Oracolul din Dămăroaia, Mitică primea un scaun, vicepreședinte la LPF. Patru ani mai târziu, Mitică schimba jilțul, președinte la LPF. De 17 ani, tronul lui Mitică e tot sub el. Poporul, cel care conform profeției lui Brucan ar fi trebuit să aibă deja un cuvânt, de vreo patru ani, l-a trimis pe Mitică peste tot. La pușcărie, la brutărie, în parc cu nepoții. Mitică nu a lăsat scaunul, iar poporul a intrat în grevă. Ce a spus Mitică? „Îi sfătuiesc pe cei care stau în greva foamei să înceapă să mănânce că nu e sănătos… se îmbolnăvesc și noi… Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă”.
Vorbele lui Mitică au ironia lui Brucan, cel care, întrebat în iunie 90, atunci când corturile erau campate de „golani” la Universitate, ce le-ar spune celor care au intrat în greva foamei, a răspuns cu un zâmbet mitocănesc, apoi a scos limba: „Să mânânce o friptură”. În meniu, Brucan are și o friptură, pe față, Mitică are grimasa lui Brucan. Greva din Giulești va continua, glicemiile scăzute vor lovi în pancreasul și rinichii golanilor care și-au pus corturile pe iarba Giuleștiului, iar scaunul lui Mitică va rămâne tot sub el. Sperăm măcar, ca la aproape 24 de ani de la profeția lui Brucan, să nu mai vină minerii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER