În ultimii ani, mai multe echipe importante din Europa au fost preluate de oameni de afaceri bogați, care au investit masiv în echipele lor, ridicând cu mult cota unor jucători, iar din păcate unii dintre aceștia nu și-au dovedit în cele din urmă valoarea.
Spre suprinderea multora, iată că în topul primilor 10 cei mai bogați patroni care dețin o echipă de fotbal există și persoane care nu au investit sume colosale în echipele lor, deși averea o permitea.
Este cazul finanțatorilor de la Valerenga și Stade Rennes, dar și a lui Lakshmi Mittal, proprietarul lui Queens Park Rangers, care în trecut a deținut și echipa Oțelul Galați.
Cunoscutul om de afaceri George Soros a cumpărat 7,85% din acțiunile celor de la Manchester United, una dintre cele mai de succes echipe din ultimii ani, mai ales din punct de vedere al profitului.
Amancio Ortega a achiziționat de curând pachetul de acțiuni al celor de la Deportivo La Coruna, iar fanii acestei echipe așteaptă investiții masive în echipa care făcea istorie în Liga Campionilor la începutul anilor 2000.
De partea cealaltă, cei care au investit masiv în ultimii ani sunt Roman Abramovic, care a reușit să cucerească Liga Campionilor cu Chelsea, și Rinat Akhmetov, care cu ajutorul lui Mircea Lucescu a reușit să facă și profit în ultimul timp după vânzarea vedetelor echipei. În schimbul acestora, patronul Șahtiorului a cumpărat alți jucători valoroși, cel mai important fiind transferul lui Bernard, un puști minune din Brazilia, pe care au plătit 25 de milioane de euro.
Iată ce echipe dețin cei mai bogați patroni din fotbal, conform celor de la Sulia.com:
10. Roman Abramovic (Chelsea, Anglia) $10.2 miliarde
9. John Fredricksen (Valerenga, Norvegia) $11.5 miliarde
8. Paul Allen (Seatle Sounders, Statele Unite) $15.0 miliarde
7. Francois Pinault (Stade Rennes, Franța) $15.0 miliarde
6. Rinat Akhmetov (Shakhtar Donetsk, Ucraina) $15.4 miliarde
5. Lakshmi Mittal (Queens Park Rangers, Anglia) $16.5 miliarde
4. Alisher Usmanov (Arsenal, Anglia) $17.6 miliarde
3. George Soros (Manchester United, Anglia) $19.2 miliarde
2. Amancio Ortega (Deportivo La Coruna, Spania) $57 miliarde
1. Carlos Slim (Club Pachuca, Mexic, Club Leon, Mexic, Real Oviedo, Spania) $73.0 miliarde
Notă: Sheikh Mansour, patronul lui Manchester City și Nasser Al-Khelaifi, cel al lui PSG, nu au fost incluși în acest top deoarece averea este deținută de întreaga familie, iar acest top a urmărit venitul personal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER