Mijlocașul Jonathan de Guzman s-a accidentat la un antrenament al naționalei Olandei și ar putea rata prezența în partida pe care echipa sa de club, Swansea, o va disputa, la 22 august, pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești, în play-off-ul Ligii Europa, informează BBC.
De Guzman s-a ciocnit cu coechipierul său Dirk Kuyt la antrenamentul echipei Olandei, desfășurat, marți, în Portugalia, unde batavii vor întâlni formația lusitană, într-un amical. Cei doi jucători s-au prăbușit inconștienți pe gazon după cioncire, creând panică în lotul olandez. De Guzman a suferit o comoție, în timp ce fotbalistul formației Fenerbahce a avut nevoie de cinci puncte de sutură la o rană căpătată la față în urma contactului cu colegul său.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani al echipei Swansea va rata sigur amicalul de miecuri seară, de la Faro, precum și debutul campionatului englez. Formația galeză întâlnește, sâmbătă, acasă, pe Manchester United, în prima etapă din Premier League.
BBC precizează că De Guzman, fotbalist împrumutat pentru al doilea sezon de la Villarreal, este incert pentru partida cu Petrolul, programată joia viitoare, în Liga Europa. El are nevoie de o pauză de 7-10 zile, conform primelor estimări.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER