România are patru junioare de aur la sportul care se confundă cu numele lui Ivan Patzaichin. Florida Ciuta, Elena Meroniac, Dana Varona și Iulia Croitoru visează acum la titluri olimpice și glorie sportivă, deși au ajuns în ambarcațiunile tricolore prin grija hazardului.
România pare a avea viitorul asigurat la kaiac. Patru junioare au obținut patru medalii, dintre care trei de aur, la europenele și mondialele din acest an La cascada Niagara, locul unde se reînnoiesc jurăminte și se fac cereri de tot felul, patru tinere sportive din România și-au făgăduit, la începutul lunii august, că își vor urma visul de a ajunge campioane olimpice. Tocmai încheiaseră Campionatele Mondiale de junioare din Canada, cu aur și bronz prins de padele, și se gândeau deja la Rio. La 17 ani și cerul pare ușor de atins cu mâna.
Florida Ciuta, Elena Meroniac, Dana Varona și Iulia Croitoru sunt patru tinere cu povești aproape identice: au devenit sportive de top fără ca ele să-și caute drumul. Selectate din diverse colțuri ale țării au ajuns la Orșova, unde în nouă luni de pregătire centralizată cu antrenorii Ilie Bănăduc și Virginica Mihalache au devenit campioane europene și mondiale. De ce au ales un sport precum kaiac-canoe, restrictiv, dur și puțin mediatizat? „A fost prima oportunitate ce a apărut în viața noastră. Ne-a plăcut ideea, poate din curiozitate, poate din spirit de aventură. Nu regretăm niciun moment că am plecat pe acest drum”, spun ele, la unison. Destinul le-a rezervat un rol pe care sportivele îl joacă acum cu succes pe scena vieții și a sportului. Citiți-le poveștile, merită!
„Sunt sportive de perspectiÂvă kaiacul de 4, în care ne punem speranțe. Ne lipsește medalia olimpiÂcă, pe care sper s-o obținem la Rio„, Ilie Bănăduc, antrenor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER